25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportAntonescu: Mi-aş dori să văd în plen răspunsul lui Băsescu la procedura...

Antonescu: Mi-aş dori să văd în plen răspunsul lui Băsescu la procedura de suspendare

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că şi-ar dori să vadă, în plen, răspunsul şefului statului, Traian Băsescu, la acuzaţiile care i se aduc în propunerea de suspendare din funcţie, potrivit Mediafax.

Întrebat dacă se aşteptă să vină Traian Băsescu, joi, în plen, pentru a-şi susţine punctul de vedere, Antonescu a răspuns afirmativ.

„Pot să vă spun cu titlu strict personal, că mi-aş dori sau că, probabil toţi membrii Parlamentului, indiferent că sunt printre iniţiatorii acestei solicitări sau printre cei care nu o vor vota, ar dori să vadă răspunsul preşedintelui”, a spus Antonescu.

El a precizat că preşedintele poate veni şi joi, în şedinţa în care se citeşte cererea de suspendare, dar şi la şedinţa în care se dezbate şi se votează aceasta, când are dreptul, spre deosebire de iniţiatori sau de grupurile parlamentare, să intervină de câte ori doreşte în dezbatere.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă