25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportAntonescu exclude cooptarea UDMR în guvernarea USL dacă susţine "prin complicitate" PDL...

Antonescu exclude cooptarea UDMR în guvernarea USL dacă susţine „prin complicitate” PDL până în 2012

Liderul PNL Crin Antonescu a comentat răspunsul pe care Kelemen Hunor i l-a dat că UDMR nu pleacă de la guvernare subliniind că UDMR nu va fi cooptat în Guvern dacă din cauza sa, „prin complicitate”, Executivul Boc rămâne până la finele mandatulu, scrie NewsIN.

 

„Aflu pe nişte căi birocratice – veneam spre dvs şi l-am auzit pe dl Kelemen Hunor declarând că pe 14 iulie a trimis o hârtie în care spunea că sunt de acord să discutăm despre legea electorală şi despre alte lucruri… Cât de bine se simte şi pentru câtă vreme UDMR în această Coaliţie de guvernare este o decizie a UDMR-ului. Deocamdată nu există semne că UDMR şi-ar pune problema serios să o dizloce şi de asta trebuie să suportăm cu toţii mai departe mendrele şi meandrele Guvernului Boc”, a spus Antonescu la Antena 3.

Fiind întrebat dacă mai ia în calcul cooptarea UDMR alături de USL dacă va câştiga alegerile, Antonescu a negat: „Dacă vom câştiga alegerile la termen, în 2012, fiind nevoiţi cu toţii să suportăm până atunci guvernarea Băsescu-Boc, în complicitate cu UDMR, nu!”.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni la Realitatea TV, în legătură cu afirmaţiile preşedintelui PNL că UDMR trebuie să înţeleagă că face parte dintr-o coaliţie care face rău ţării, că în acest moment nu se pune problema ieşirii Uniunii de la guvernare.

„A primit (PNL) un răspuns pe data de 14 iulie, am trimis către dl Victor Ponta şi Crin Antonescu şi am spus că suntem deschişi la dialog în ceea ce priveşte amendarea Constituţiei – orice doreşte amendarea Constituţiei trebuie să poarte un dialog şi cu opoziţia – pe drepturile minorităţilor şi pe legea electorală niciodată noi nu am refuzat dialogul, nu vom refuza nici acum”, a spus udemeristul.

El a subliniat că UDMR nu vrea să părăsească guvernarea. „Nu se pune problema plecării de la guvernare, nu am discutat acest lucru în această perioadă deloc şi demisia ministrului Sănătăţii nu pune în pericol coaliţia aşa cum am văzut că au comentat unii şi alţii această întâmplare. În acest moment coaliţia la nivel naţional funcţionează bine, sunt multe discuţii în ceea ce priveşte situaţia politică, situaţia financiară şi alte lucruri importante, dar nu am discutat ieşirea de laa guvernare. Nu se pune această problemă în acest moment”, a declarat Kelemen Hunor. La intervenţia analistului politic Cristian Pârvulescu – „Ce spunea dl Kelemen mai devreme: nu se pune în acest moment problema. Peste două momente, în septembrie, octombrie, anul viitor…”, liderul UDMR a intervenit zâmbind: „Anul viitor, în 2012…”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă