-0.4 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSportAntonescu, după plecarea de la PC: Interesul general trebuie să prevaleze în...

Antonescu, după plecarea de la PC: Interesul general trebuie să prevaleze în faţa celui de partid

Preşedintele PNL Crin Antonescu le-a transmis, miercuri, conservatorilor că interesul general trebuie să prevaleze în faţa celor de partid.

„Prezenţa mea la reuniunea PC este urmarea unei invitaţii pe care preşedintele PC, domnul Constantin, mi-a adresat-o (…). Le-am spus partenerilor mei ceea ce le spun şi colegilor mei din PNL, ceea ce le spun şi partenrilor din PSD, că o dată intraţi în această construcţie politică, trebuie să înţelegem că interesele stricte de partid, şi normale de altfel, trec pe planul doi în faţa interesului general, interesului public căruia îi răspunde Uniunea pe care am construit-o şi în măsura în care înţelegem cu toţii acest lucru putem să merge mai departe şi putem să câştigăm”, a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu, după ce a plecat de la şedinţa PC, citat de NewsIn.

El a mai spus că a făcut, în şedinţa PC, apel la unitate şi la colaborare între cele trei partide componente ale USL.

La rândul său, preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, miercuri, că ă prezenţa lui Antonescu la şedinţa PC este de natură să infirme şi informaţiile apărute în presă cu privire la conflictul dintre Crin Antonescu şi Dan Voiculescu şi nu se pune problema ieşirii PC din USL.

„Astăzi nu va fi un vot cu privire la rămânerea sau să ieşim din această formaţiune politică (n.r., USL) , la care noi cred că am contribuit mai mult decât alţii care se dau mari apărători ai acestei formaţiuni politice. Tensiunile care au fost în ultimul timp au fost artificiale, generate câteodată şi din interiorul Uniunii, dar mai ales din afara acesteia, iar prezenţa domnului Crin Antonescu la şedinţa Biroului Politic cred că este menită să dezamorseze toate aceste conflicte „, a declarat Daniel Constantin, preşedintele PC, înaintea Biroului Politic al partidului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă