19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportAntonescu crede ca guvernul Negoita este "prelungirea absurda a unei farse"

Antonescu crede ca guvernul Negoita este „prelungirea absurda a unei farse”

Presedintele PNL Crin Antonescu a declarat luni seara ca liberalii vor decide intr-o reuniune a partidului daca vor participa la sedinta de investitura a Cabinetului Negoita, dar ca, din punctul sau de vedere, este vorba de "un Guvern al unui partid minoritar, un Guvern personal al unui om". "Probabil ca nu, pentru ca, intr-adevar, vom decide intr-o reuniune a partidului. E insa o simpla formalitate", a raspuns Crin Antonescu, la Realitatea TV, la intrebarea daca liberalii vor fi in sala la votarea Cabinetului Negoita.

Potrivit NewsIn, Antonescu a vorbit din nou, ca si in cazul Guvernului Croitoru, de "o farsa". "Asistam in continuare la prelungirea absurda a unei farse. Guvernul, asa-zisul guvern, Negoita, un fel de Guvern Croitoru II sau Boc III, fara Emil Boc, nici nu merita comentat din punctul meu de vedere. Noi nu dorim nici sa jucam in aceasta farsa, nici s-o intretinem, nici sa o prelungim, ne-am spus foarte clar punctul de vedere, motiv din care nici nu ne-am prezentat la asa-zisele negocieri initiate de domnul Negoita. Nimic personal cu domnul Negoita, din punct de vedere politic insa nu aveam ce cauta acolo", a declarat liderul PNL.

Crin Antonescu a mai spus ca este gresit sa se astepte un vot favorabil in Parlament pentru Guvernul Negoita de teama de a nu se ajunge la alegeri anticipate. "Se reia, fie si indirect, tema fricii. Adica, dupa ce presedintele face o campanie bazata pe ideea de frica, acum, iata, si un prim ministru desemnat ne anunta ca ar fi sanse, din punctul de vedere al domniei sale, ca Guvernul sa treaca de frica. De frica parlamentarilor de anticipate. Trebuie sa-l dezamagesc. Fals, nu va trece (…) Parlamentarii liberali pot veni oricand sa dea un vot, chiar cu riscul anticipatelor. Din punct de vedere constitutional, nu sunt eu instanta care trebuie sa spuna, dar in opinia mea si nu numai a mea chiar caderea, inainte de 6 decembrie a acestui Guvern, esuarea acestei tentative de Guvern, nu inseamna alegeri anticipate, pentru ca in noul mandat presedintele ar trebui sa mai faca doua incercari, indiferent cine ar fi acela", a spus Antonescu.

In ceea ce priveste componenta Cabinetului Negoita, Antonescu a spus ca are de facut doar doua comentarii. "Prezenta domnului general Oprea la Interne, despre care in 2004 Traian Basescu avea cuvinte grele, spunea ca face parte din mafia apropiatilor lui Adrian Nastase. Doi: statornicia domnului Pogea la Finante, adica orice Guvern s-ar face domnul Pogea nu poate lipsi si mie deja, cata vreme n-am primit raspuns la intrebarea unde sunt banii care au venit pana acum de la FMI, lasand la o parte ce urmeaza sa vina, asta deja incepe sa-mi dea de gandit", a detaliat liderul PNL.

Antonescu a mai spus ca si Cabinetul Negoita, ca si cel prezentat de Lucian Croitoru, reprezinta "un Guvern al unui partid minoritar, un Guvern personal al unui om". "Nu putem sa acceptam ca, pana la urma, cineva, o minoritate sau o persoana sa forteze mana Parlamentului si asta nu se va intampla, pentru ca exista reguli in democratie si pentru ca, oricum am da-o, 65 este mai mare decat 35", a declarat Crin Antonescu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă