7 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportAlte sporturiRomânia, primul succes la Campionatul European de Volei. Tricolorele s-au impus în...

România, primul succes la Campionatul European de Volei. Tricolorele s-au impus în fața Croației

Naţionala României de volei a obţinut prima victorie la Campionatul European, după ce a reușit să se impună în fața Croației cu scorul de 3-1 (25-22, 25-21, 23-25, 25-19), joi seara, la Monza, în Italia.

După un eşec fără drept de apel (0-3) în faţa Italiei, deţinătoarea titlului continental, tricolorele s-au impus în faţa Croaţiei după aproape două ore de joc.

Cea mai bună jucătoare a echipei antrenate de spaniolul Guillermo Naranjo Hernandez a fost Elizabet Lenke Inneh, cu 22 de puncte. Adelina Budăi-Ungureanu a contribuit cu 17 puncte, iar Rodica Buterez a adăugat 16.

De la învinse s-au remarcat Andrea Mihaljevic (17 puncte), Bozana Butigan (12), Lucija Mlinar (11) şi Martina Samadan (11).

Meciul s-a desfăşurat în faţa a 875 de spectatori şi a fost arbitrat de Maria de las Olas Rordriguez Machin (Spania) şi de Dejan Rogic (Serbia).

Campionatul European de volei are loc în perioada 15 august – 3 septembrie în patru ţări, Belgia, Italia, Estonia şi Germania.

România va juca în continuare cu Elveţia (19 august), Bosnia-Herţegovina (21 august) şi Bulgaria (22 august). Primele patru clasate se vor califica în optimile de finală.

La Europeanul din 2021, care a avut loc în Bulgaria, Croaţia, România şi Serbia, tricolorele au ocupat penultimul loc, 23.

Cel mai bun rezultat al României la un Campionat European feminin s-a înregistrat în 1963, când tricolorele au obţinut bronzul pe teren propriu.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Inspectorii ANAF vor fi premiați din sumele pe care le confiscă

Inspectorii ANAF vor încasa prime cât trei salarii de bază pentru ”performanțe excepționale”, care înseamnă constatări stabilite și încasate de cel puțin 10 milioane...

Soldați nord-coreeni, pregătiți să lupte alături de Rusia împotriva Ucrainei, avertizează șeful Pentagonului

Mii de soldați nord-coreeni aflați în Rusia sunt pe punctul de a intra în luptele împotriva Ucrainei, a declarat Lloyd Austin, secretarul american al...

Numărul virozelor, în creștere. INSP anunță peste 93.000 de cazuri de infecţii respiratorii în săptămâna 11-17 noiembrie

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a raportat peste 93.000 de cazuri de infecţii respiratorii în perioada 11-17 noiembrie, înregistrând o creştere semnificativă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă