2.6 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăSportAlte sporturiEchipa de volei a Universității de Vest din Timișoara, campioană europeană

Echipa de volei a Universității de Vest din Timișoara, campioană europeană

Echipa de volei a Universității de Vest din Timișoara a câștigat finala Campionatului European Universitar disputat în Portugalia, la Braga, după victoria categorică obținută în fața Universității din Rostok (Germania).

Echipa UVT a câștigat partida finală a campionatului cu 3-0, pe seturi 25-22, 25-21, 25-21. A fost o partidă echilibrată, în care timișorenii s-au mobilizat pentru a se impune, victoria frumoasă confirmând valoarea jocului. Primele două acte au fost cu multiple avantaje și de o parte și de cealaltă, însă finalurile de set au aparținut echipei UVT.

În cel de-al treilea set, moralul și încrederea învingătorilor au cântărit tot mai mult pentru „închiderea” meciului. În acest interval de meci, Universitatea de Vest din Timișoara nu a mai cedat inițiativa și s-a detașat campioană europeană universitară într-o manieră senzațională.

Lotul campionilor este format din Darius Cătălin Câmpean (15 puncte), Sergiu Octavian Rodina (7p) (puncte), Sergiu Florin Călin (1p), Lucian Pavel Bădiceanu, Ioan Dorin Moraru, Emanuel Cristian Drăgan (6p), Alexandru Moroșan, Sebastian Ovidiu Micu (13p), Leonard Giorgian Gologăneanu, Rareș- Andrei Preda, Marius Iustin Agachi, Robert Claudiu Vîrlan (17p). Antrenori sunt Sorin Schiesz și Ioan-Silviu Borozan.

Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea: „Echipa de volei masculin a Universității de Vest din Timișoara ne oferă un moment de mare bucurie, întorcându-se de la turneul european universitar din Portugalia cu medaliile de aur. După ce anul trecut echipa de fotbal universitar UVT a câștigat campionatul european, anul acesta UVT reeditează succesul european, lotul de volei masculin câștigând cu 3-0 finala disputată în fața echipei Universității din Rostock. Felicitări, campionilor europeni la volei, echipa UVT!”.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Liberalii readuc în discuție reducerea parlamentarilor la 300: Proiect de lege pregătit pentru februarie

Partidul Național Liberal (PNL) intenționează să depună, în februarie 2025, un proiect de lege care vizează reducerea numărului de parlamentari de la 464 la...

Mai mulți hackeri ruși au încercat să fure datele WhatsApp ale angajaților ONG-urilor care sprijină Ucraina

Un grup de hackeri asociat cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a încercat să acceseze datele WhatsApp ale angajaților ONG-urilor care oferă...

George Simion se laudă că merge la învestirea lui Donald Trump „fără bani”: Am fost invitat

George Simion anunță că se duce în SUA, la inaugurarea lui Donald Trump. "Nu am plătit, am fost invitat să fiu acolo", a spus...
Ultima oră
Pe aceeași temă