25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportAlin Tişe: Prin descentralizare, USL pune în pericol statul naţional, unitar

Alin Tişe: Prin descentralizare, USL pune în pericol statul naţional, unitar

Vicepreşedintele PDL, Alin Tişe, consideră că USL doreşte „federalizarea României” prin descentralizare, doreşte transferul puterii decizionale consiliilor judeţene, care devin „guverne locale”, şi pune în pericol statul naţional, unitar, conform Mediafax.

„Prin descentralizarea propusă, USL doreşte federalizarea României, punând în pericol statul de drept, statul naţional, unitar şi încălcând art. 1 din Constituţie. Legea descentralizării este neconformă potrivit prevederilor din Constituţie, care arată că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Nu este o descentralizare în sensul principiului european, este o mimare a descentralizării reale şi o federalizare mascată. Legea comasează puterea decizională, care ar trebui să rămână în mod constituţional la stat şi la Guvern, şi o transferă la consiliile judeţene, care devin, astfel, guverne locale.Considerăm că se încearcă, cu rea intenţie şi cu un scop ascuns, însăşi destabilizarea unităţii statului şi federalizarea României”, a spus Tişe.

Potrivit vicepreşedintelui PDL, a descentraliza nu înseamnă schimbarea şefilor de la centru cu cei din teritoriu, iar PDL se va opune acestui proces.

„Puterea decizională trebuie să fie unică în judeţe, pentru că altfel intrăm în sfera federalizării statului român”, a adăugat senatorul PDL.

Citeşte şi: Descentralizarea, negociată până în ultima clipă

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă