Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a spus, vineri, că va anunţa, în luna ianuarie, cadrul instituţional şi normativ în ceea ce priveşte doctoratele şi cu privire la Consiliul Național de Etică (CNE), scrie Mediafax.
Ministrul a spus că se fac demersuri pentru a crea un cadru instituţional şi normativ în care, pe termen scurt, mediu şi lung, să fie reconstituită credibilitatea în sistem.
„CNE va fi în momentul în care decidem sistemul şi voi anunţa după ce comisia stabilită, numită deja, va lucra, după ce vom stabili toate lucrurile acestea vom vedea, în funcţie de atribuţii, ce membrii vom invita, ce personalităţi vor fi acolo”, a spus Curaj.
Întrebat de noul curriculum, ministrul a spus că vrea să implice beneficiarii.
„Este stabilit deja cadrul de dezvoltare a curricumului, aştept experţii să îşi spună cuvântul, eu doar am spus că vom crea cadrul şi mecanismele prin care aceste lucru să fie vizibil, să fie comunicat, să fie testat cu cei care până la urmă vor fi beneficiarii, tinerii, elevii, dar şi profesorii, cei care vor livra, şi sunt convins că o să vă placă”, a mai spus Curaj.
Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a decis la începutul lunii, la aproape două săptămâni de la preluarea funcţiei şi în contextul discuţiilor privind analiza tezei de doctorat a noului ministru al Internelor, Petre Tobă, revocarea Consiliului Naţional de Etică, din cadrul Autorității Naţionale de Cercetare Ştiinţifică.
CNE a analizat tezele de doctorat ale demnitarilor începând din 2012, după ce Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a fost reorganizat, după ce a stabilit, în 29 iunie 2012, că Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat.
Adrian Curaj a afirmat că în România nu există două categorii de doctorat, una pentru demnitari şi alta pentru restul doctoranzilor, şi de aceea nu trebuie o comisie specială care să se ocupe doar de tezele de doctorat ale celor care ocupă funcţii în stat.
Decizia a fost luată după ce premierul Dacian Cioloş i-a solicitat ministrului Adrian Curaj să îi prezinte un punct de vedere legat de rolul comisiilor de evaluare a lucrărilor de doctorat, în condiţiile în care în prezent funcţionează mai multe comisii de evaluare a tezelor de doctorat, atât la nivel naţional, cât şi în jurul universităţilor.