16.6 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialZiua caravanelor: turiștii au aplaudat, constănțenii au protestat

Ziua caravanelor: turiștii au aplaudat, constănțenii au protestat

În Constanța și Mamaia au fost organizate, sâmbătă, două caravane. Prima, în ordine cronologică, a fost una denumită ”a constănțenilor”. Aproximativ 50 de locuitori ai orașului au mărșăluit din fața primăriei până în Parcul Tăbăcărie. Aceștia au spus că au ieșit în stradă pentru că sunt nemulțumiți de faptul că orașul a fost, practic, părăsit de administrația locală. ”Constanța este soția lui Radu Mazăre, Mamaia este amanta”, a spus președintele Asociației „Constanța Ia Atitudine“,

ONG-ul care a organizat mitingul, Andrei Popescu. Participanții au declarat și că sunt profund nemulțumiți de faptul că spațiul verde din Constanța dispare sub ochii lor, că se construiește haotic, că nu au piste pentru bicicliști. La eveniment au participat și elevi, care au cerut administrației locale să respecte legea și să le acorde subvenție de 50% la transportul în comun. Pentru că sâmbătă a fost și ziua lui Radu Mazăre, protestatarii i-au urat ”La mulți ani, cu executare”. Protestatarii au amplasat un panou pe podul din parc, care este aproape prăbușit, prin care atrăgeau atenția că municipalitatea cheltuiește 50.000 pe care alegorice, dar nu cheltuiește 5.000 euro pentru reabilitarea sa.

Spectacol opulent în Mamaia

Câteva ore mai târziu, o altă caravană lua startul, de data aceasta în stațiunea Mamaia și cu o participare mult mai numeroasă. Câteva mii de persoane, turiști și constănțeni, au asistat la parada carelor alegorice, condusă de Radu Mazăre, deghizat în Cezar, de Mihaela Rădulescu, deghizată în Cleopatra, și de fiul lui Mazăre, ca Brutus. Carele au aparținut cluburilor din Mamaia, iar unul a fost al primăriei, acesta fiind plătit cu circa 50.000 de euro, din bani publici. Mazăre a declarat că s-a împăcat cu Mihaela Rădulescu, pe care, cu exact un an în urmă, o numea ”haimana”, pentru că l-ar fi înșelat pe fostul ei soț și bunul lui prieten, Elan Schwartzenberg.

Nici o petrecere fără… Băsescu

În momentul în care a ajuns în Piaţeta Cazino, Radu Mazăre a urcat pe o scenă special amenajată şi le-a spus celor prezenţi că este ziua lui, după care le-a prezentat programul serii. ”Astăzi, de ziua mea, când împlinesc 46 de ani, pentru ca voi să vă bucuraţi, să vă încântaţi, veţi vedea cele mai frumoase jocuri, mâncători de foc, dansatoare din îndepărtata Persie, iar la final dovada bărbăţiei şi a curajului, a sângelui, a luptei: gladiatori”, a declarat Radu Mazăre. Sceneta s-a încheiat cu asasinarea lui Cezar de către un grup de senatori interpretaţi de proprietari de restaurante şi hoteluri din Mamaia. După acest moment, Radu Mazăre a revenit pe scenă, anunţându-şi „duşmanii” că nu a murit: „Duşmanii credeau că am murit. Păi, am rezistat eu zece ani cu Băsescu şi procurorii lui şi n-o să rezist unui amărât de complot făcut de nişte amărâţi de senatori. Să continue carnavalul, muzică şi voie bună la Mamaia”. „A fost foarte multă lume, ca niciodată, cred că mai multă lume decât la un meci de fotbal între echipe cunoscute. Din ce am văzut eu, au fost peste 25.000 de oameni, ce am văzut pe tot traseul. Sunt convins că la viitorul carnaval va fi şi mai multă lume. Sper să putem să punem ecranele pe faleză, însă în orice caz cum am construit-o e perfectă pentru aşa ceva. În rest, soldaţii puţin cam jigăriţi, de aia au şi plecat, au obosit, nevestele, după cum ai văzut, talent”, a declarat Mazăre jurnaliştilor, la încheierea carnavalului, fiind înconjurat de mai multe tinere. În această vară, Mazăre urmează să mai interpreteze alte două personaje istorice: Ştefan cel Mare şi Ramses.

Caravanele au avut teme diametral opuse

Cele mai citite

TVA redus la 9% pentru hrana albinelor. Legea a fost promulgată

Președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege care reduce cota TVA la 9% pentru hrana albinelor, începând cu 1 ianuarie 2025. Această modificare a...

MAE anunță că alți 69 de cetăţeni români au fost repatriaţi în România din Liban

Un grup de 69 de cetățeni români și membri de familie de gradul I, majoritatea femei, copii și persoane aflate în situații medicale sau...

Avertisment pentru cei cu centrale de apartament. Încălzirea centralizată revine la putere

În Europa se urmărește eliminarea centralelor individuale, din cauza consumului și a poluării Directorul general al Electrocentrale București, Claudiu Crețu, a declarat că încălzirea centralizată...
Ultima oră
Pe aceeași temă