6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialZiua Apei, sarbatorita in scoli

Ziua Apei, sarbatorita in scoli

In fiecare an, pe data de 18 octombrie se sarbatoreste Ziua Internationala de Monitorizare a Apei, un eveniment global de educatie menit sa stimuleze organizarea si implicarea individuala in actiunea de protejare a resurselor de apa ale planetei. Mesajul transmis este cat se poate de simplu: nu numai Guvernul sau marile corporatii sunt datoare sa ia parte activ la protectia surselor de apa, ci si fiecare cetatean consumator.
In acest context, Asociatia Internationala a Apei (IWA) organizeaza cea de-a cincea editie a Zilei Internationale de Monitorizare a Apei, la nivelul tuturor tarilor membre. In Romania, sub coordonarea si cu sprijinul nemijlocit al Asociatiei Romane a Apei, evenimentul este marcat de cele mai mari regii si operatori de apa din tara. La fel ca si anul trecut, fiecare companie implicata lucreaza in parteneriat cu scolile din zona, realizand programe educationale privind calitatea apei, importanta vitala a acesteia si masurile necesare pentru pastrarea ei. La Constanta, evenimentul a fost marcat de Regia Autonoma Judeteana de Apa Constanta, printr-o serie de actiuni educative ce s-au desfasurat in perioada 17-18 octombrie. Astfel, in cursul zilei de ieri, specialistii regiei pe parte dea protectie a mediului si calitatea apei potabile s-au deplasat la Scoala Generala nr. 27 din Constanta. Aici, in jur de 50 de elevi, in urma prezentarii facute de reprezentantii RAJA, au aflat mai multe despre sistemele de alimentare cu apa si canalizare, dar si despre procesele de epurare si nu in ultimul rand despre importanta rolului pe care-l are fiecare cetatean in protectia surselor de apa. Dupa prezentare, copiii din clasele a II-a, a IV-a si a VI-a au vizitat Sursa de Subteran Cismea. Cel mai asteptat moment al intregii actiuni a fost acela al analizelor. Copiii au determinat singuri duritatea, concentratia clorului si pH-ul apei potabile. La sfarsit, elevii s-au aratat incantati de posibilitatea repetarii acestei intaniri in viitorul apropiat.

Lipsa ei duce
la disparitia vietii
pe Pamant

Potrivit declaratiilor sefului Serviciului Calitatea Apei din cadrul RAJA Constanta, Viorel Costache, in natura sunt exploatate doua surse de apa: cele de suprafata – in judetul nostru aceastea fiind prelucrate la Canalul Poarta Alba-Midia Navodari – si subterane, ce reprezinta 90% din totalul apei utilizate pentru consum. Viorel Costache le-a explicat copiilor de unde vine apa si cum trebuie s-o pastram curata. Pe langa multe alte informatii interesante si utile, elevii Scolii nr. 27 au aflat ca trei sferturi din suprafata Constantei este acoperita cu apa, insa numai 1% din aceasta cantitate o putem folosi. Apa este unul dintre elementele primordiale ale cosmosului, absenta ei provocand disparitia vietii de pe Pamant. La prima vedere, s-ar parea ca Pamantul abunda in resurse de apa. Un studiu inventar indica faptul ca 97% din toata cantitatea existenta reprezinta apa sarata si numai 2% apa sub forma de gheata. Restul de 1% constituie unica sursa utilizabila care acopera nevoile de baut, preparare a hranei, igiena, agricultura, industrie si asa mai departe.

Analize pentru sanatatea consumatorilor

Pentru a determina calitatea apei potabile, RAJA Constanta efectueaza o serie de analize. Unele dintre ele sunt efectuate laun interval de cateva ore, altele la interval de cateva zile. Pentru a stabili calitatea apei, sunt masurate anumite caracteristici biologice, chimice si fizice. Unele dintre ele, cum ar fi aciditatea (pH-ul), oxigenul dizolvat sau temperatura si turbiditatea, sunt analizate pe teren. Sunt verificari de rutina care ofera o indicatie preliminara si imediata cu privire la sanatatea si calitatea apei. In urma acestor analize, se poate detecta cu usurinta daca apa este poluata. Este mai mult decat necesar sa depunem eforturi pentru a reduce si controla sursele de poluare si a ne proteja in acest mod sursa vietii.

Cele mai citite

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei Române: Societatea civilă românească a dovedit forță și curaj

Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei...

Furtuna puternică de la București a provocat un accident cu două mașini. Un minor a ajuns la spital

Un șofer a provocat un accident, marți seara, în Capitală, după ce a încercat să evite un copac doborât de vânt pe Bulevardul Kiseleff....

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...
Ultima oră
Pe aceeași temă