Primul spectacol pe care l-am vazut la Craiova, vinerea trecuta, "Zig si More", aduce pe scena salii Studio doi protagonisti ai unui razboi oarecare, nenumit. Piesa tinerei autoare de teatru franceze, Marine Auriol, face parte din proiectul TRAMES 1, lansat de Teatrul de la Saint Etienne, pentru piese ale unor tineri dramaturgi francezi, traduse si jucate pe diverse scene europene. Zig si More sunt doua personaje emblematice, cel dintai, un copil aflat pe o mina, care trebuie sa stea nemiscat daca nu vrea sa sara in aer, iar cel de-al doilea, inamicul, cel care il supravegheaza. Cum cel dintai are o rezistenta inimaginabila, el castigand admiratia paznicului sau, cei doi ajung sa se imprieteneasca, ceea ce strica, evident, planurile conducatorilor conflictului. Piesa e eliptica, ii lipsesc explicatiile, poti crede ca te afli in vreunul dintre razboaiele balcanice de data recenta. Dar in spatele a ceea ce se intampla pe scena sta parca si Samuel Beckett, cu personajele sale emblematice, simbolice pentru intreaga umanitate. In fond, copilul si soldatul imbatranesc unul in fata celuilalt, desi problema lor pare a fi alta. Situatia dramatica degaj o tensiune continuta, in ciuda faptului ca dialogul dintre cei doi este unul dintre cele mai banale. Tanarul regizor al spectacolului, Alexandru Boureanu, partener la proiectul TRAMES 1, observa ca, pronuntat in franceza, titlul piesei suna ca "Zig e mort". Culmea este ca, finalmente, nu Zig e mort, copilul are o imensa rezistenta, care-l invinge pe paznicul sau, iar acesta e ucis de unul dintre cei aflati pana spre sfarsit in spatele acestei interfete a razboiului, care sunt cei doi. Desigur, deznodamantul are mai putina importanta intr-o asemenea piesa, care se bazeaza pe o altfel de poveste, interioara, pe o tensiune exemplara. Interpretii sunt: Filip Rababoc si Mihai Logofatu in rolul lui Zig (amandoi), Dragos Macesanu (More), Angel Rababoc (Luk) si Valer Dellakeza (Bouba). Remarcabili cu totii, in aparitii lungi cei dintai trei si in secventele finale ceilalti doi. Regizorul a stiut sa creeze o prezenta misterioasa si amenintatoare din muzica, zgomote, imagini filmate. Meritorie este si scenografia semnata de Lia Dogaru, cu acea sosea care urca spre cer, pe care se afla mina.
Doi pinguri singuri
Mircea Daneliuc isi regizeaza singur piesa "Doi pinguri", o poveste prea lunga despre singuratate, despre cuplul care se tot face si se desface, ingloband in replicile protagonistilor si in sloganurile grupului miscator care-i inconjoara tot felul de afirmatii despre lumea care ne si ii contine, despre politica si politicieni. Povestea e una repetitiva, dar de la un timp devine redundanta, iar publicul simte cel mai bine acest lucru. Oricat de bine ar juca Geni Macsim, si realmente isi joaca admirabil rolul, oricat de expresiv ar fi Constantin Cicort, si va asigur ca este, repetarea, fara sfarsit parca, a acelorasi cuvinte nu are efectul pe care acelasi procedeu l-ar produce asupra unui cititor, ci dimpotriva. Altfel, si aici, ca si la spectacolul cu "Zig si More", exista lucruri inexplicabile imediat, cum e caderea, la intervale, a unor pachete postale printr-un tub transparent sau caderea unor obiecte de inventar casnic care raman totusi spanzurate deasupra capului personajelor, ceea ce lasa deschise optiunile de interpretare ale spectatorului. Toate acestea creeaza o atmosfera pe care insa o macina treptat tocmai repetarea obsesiva a unor situatii si replici. Spectacolul ar fi unul de mare succes, poate, daca regizorul si l-ar restrange la putin peste jumatate. Situatia, asa cum observa cineva dupa premiera, este una tipica lumii lui Teodor Mazilu, dar tratata in cheie Daneliuc. Aceleasi personaje pre-semidocte, repetand formule pe care nu le inteleg, culese din ziare sau de la televizor, dar totul acoperit de o imensa "anume lehamite". Foarte bine marcate aparitiile grupului, din care fac parte Dragos Macesanu, Monica Modreanu, Raluca Paun, Eugen Titu, Cosmin Radescu si Mircea Tudosa, un fel de "cor antic" postmodern. Lia Dogaru creeaza si aici o scenografie extrem de sugestiva pentru lumea in care scriitorul si regizorul Mircea Daneliuc isi introduce spectatorii.
Pana la urma, si Zig, si More, si ea, si el din piesa lui Mircea Daneliuc sunt oameni singuri in fata istoriei si a vietii lor greu explicabile, sau, cum spun ultimii doi in loc de singuri, "pinguri". Asadar, patru pinguri la Craiova, la Teatrul National "Marin Sorescu".
