19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialZeci de patroni fentează legea

Zeci de patroni fentează legea

Inspectorii ITM Constanţa au descoperit 70 de muncitori la negru numai în luna martie şi au aplicat sancţiuni contravenţionale de aproape 300.000 de lei.

În luna martie a acestui an, corpul de control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa a verificat 427 agenţi economici, aplicându-se 130 sancţiuni contravenţionale. Valoarea sancţiunilor a fost de 293.300 lei, din care 45 sancţiuni în valoare de 231.000 lei pentru muncă fără forme legale, fiind depistate 70 de persoane pentru care nu era întocmit contract individual de muncă. S-au mai aplicat sancţiuni şi s-au dispus măsuri cu termen de remediere pentru neconformităţi, cum ar fi încălcarea prevederilor privind repausul săptămânal, nerealizarea măsurilor dispuse în precesul-verbal de control sau evidenţa orelor de lucru prestate de salariaţi.

Pe de altă parte, inspectorii din cadrul corpului de control securitate şi sănătate în muncă au verificat 266 agenţi economici, s-au aplicat 408 măsuri de remediere a neconformităţilor constatate şi 36 sancţiuni contravenţionale în valoare de 219.500 lei.

Dintre deficienţele constatate amintim neasigurarea echipamentului individual de protecţie, neefectuarea unei supravegheri medicale adecvate la angajare şi periodic pentru lucrători, completarea necorespunzătoare a fişelor de protecţie a muncii şi instruirea neadecvată privind securitatea şi sănătatea în muncă. În plus, au fost înregistrate şapte accidente mortale, dintre care trei au survenit din cauze naturale.

În această perioadă, ITM Constanţa va efectua acţiuni de informare cu angajatorii la Mangalia şi la Constanţa. În plus, vor fi intensificate acţiunile de control, la care vor participa 30 de inspectori.

Inspectorii de muncă din Constanţa atenţionează angajatorii, dar şi angajaţii că, potrivit noului Cod al Muncii, de la 1 mai vor fi aplicate inclusiv sancţiuni penale care înseamnă închisoare de până la doi ani.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă