Târgul de carte poate fi vizitat în perioada 14-18 aprilie. Piaţa Unirii din Cluj se va transforma într-un furnicar al amatorilor de lectură în perioada 14-18 aprilie. Tradiţionalul „Coş al târgului”, care reuneşte donaţiile de carte oferite de expozanţi şi participanţi, va face parte în acest an dintr-un proiect mult mai complex, denumit „Cărţile se întorc acasă”. Proiectul, iniţiat şi derulat de Radio România, în colaborare cu Fundaţia „Noi citim”, vizează reorientarea unui important fond de carte, la care, din diverse motive, multe persoane sunt dispuse să renunţe, către bibliotecile din mediul rural, şi va fi derulat pe parcursul câtorva ani. Cărţile donate vor ajunge în bibliotecile din mediul rural din judetul Cluj. Deschiderea oficială va avea loc la ora 12.00, iar programul de vizitare a târgului este de miercuri până sâmbătă, între orele 10.00 şi 19.00, duminică, între orele 10.00 şi 14.00. Intrarea este liberă.