7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialZalăul, capitala voleiului masculin

Zalăul, capitala voleiului masculin

De două sezoane încoace, voleiul masculin românesc este comandat din Ardeal. În week-end-ul trecut, pentru a doua oară consecutiv, Remat Zalău a cucerit titlul de campioană, de data aceasta după o finală cu Ştiinţa Explorări Baia-Mare, scor 3-0 la general. Un titlu mult mai spectaculos decât cel din sezonul trecut, pentru că a venit după o muncă mult mai mare. Sălăjenii nu au avut cel mai bun sezon regulat şi au terminat abia pe poziţia a treia în clasament, astfel că nu au beneficiat de avantajul terenului propriu în cazul meciurilor decisive din play-off. Conducerea echipei care a participat în acest sezon în Liga Campionilor a făcut o mutare inspirată înainte de faza decisivă a campionatului şi l-a adus pe bancă pe germanul Michael Merten. Acesta i-a calificat în finală pe cei de la Remat, acolo unde au trecut la pas de Ştiinţa Explorări Baia-Mare.

Din nou în Ligă

După ce s-au impus cu 3-1 în primele două meciuri din oraşul maramureşean, sălăjenii au câştigat cu 3-0 meciul cu numărul trei, de la Zalău. În faţa unui public numeros, Ciortea şi compania au dominat de la un capăt la altul întâlnirea din Sala Sporturilor şi au câştigat de o manieră categorică meciul care a contat cel mai mult şi care a adus pentru a doua oară consecutiv titlul în Ardeal.

„A fost un meci cu miză mare şi suntem fericiţi că l-am câştigat. Toţi ne bucurăm de acest rezultat, pentru că am luptat pentru el. Sperăm să fim împreună şi în anul competiţional 2011-2012. De acum, de ce nu, putem să ne gândim la confruntările din Champions League, ştiind că porţile ne sunt deschise”, a declarat antrenorul Michael Merten, cel care are gânduri mari alături de campioana României. Remat va participa şi în sezonul viitor în grupele Ligii Campionilor, acolo unde visează la o calificare în faza următoare. De altfel, preşedintele Liviu Ciupe speră chiar la o finală de cupă europeană în sezonul următor, iar oficialul sălăjean a dat de înţeles că, dacă nu va fi fixat acest obiectiv ar putea părăsi echipa.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă