Ziua de 25 iunie este una deosebită pentru iubitorii tenisului din întreaga lume. Azi se dă startul la cel mai prestigios turneu de tenis din lume, grand slam-ul de la Wimbledon, acolo unde s-a scris istorie, unde au avut loc drame sau unde s-au născut legende. În acest an 8 români s-au aliniat la start, însă câţi dintre ei vor ajunge mai departe vom afla abia la finalul primului tur. Totuşi care sunt şansele românilor?
Marile rivalităţi din cadrul turneului vor fi desigur cele dintre Rafael Nadal, Novak Djokovic şi Roger Federer, care cu puţin noroc ar putea redobândi titlul de numărul 1 mondial, detronându-l astfel pe sârb. Adrian Ungur, chiar dacă nu ar putea pune probleme seriose niciunuia dintre cei trei într-un meci direct, rămâne cel mai bun jucător român de la ora actuală şi mai ales cel care preluând ştafeta de la Victor Hănescu a păstrat numele României în topul mondial al tenisului, accolo unde cei mai buni 100 de jucători calcă pe urmele marilor legende sau luptă pentru a deveni ei legende.
Românul Ungur, care merită respectul fanilor din ţara noastră, îl va întâlni în primul tur pe slovacul Lukas Lacko. Diferenţe între ei există, atât prin poziţia în top, slovacul ocupând locul 60 iar Ungur doar locul 81, cât şi prin vârstă, românul având 27 de ani, cu aproape 3 ani mai mult decât Lacko. Dacă vorbim despre şansele fiecăruia, ar trebuie să ne raportăm atât la capabilitatea românului de a face surprize, să nu uităm că deşi abia intrata de anul acesta in top 100 l-a învins la Roland Garros pe experimentatul Nalbandian, cât şi la evoluţia bună a slovacului din acest an, prima finală din carieră disputată şi un şaisprezecimi la Australian Open. Cu toate că Lacko porneşte din poziţia de favorit al partidei, Adrian Ungur nu va ceda uşor.
Şase românce pe tabloul de tenis feminin
De partea cealaltă, în turneul feminin al Wimbledonului România este reprezentată mult mai categoric, nu mai puţin de şase tenismene jucând în primul tur. Cu toate că România nu a avut o tradiţie foarte puternică în ceea ce priveşte tenisul feminin, el a devenit din ce în ce mai puternic în ultimii ani, depăşind de multe ori evoluţia băieţilor, prin prezenţa a tot mai multe jucătoare în top 100 mondial. Însă din cele 6 jucătoare doar 3 sunt favorite în partidele pe care le vor disputa, şi anume: Monica Niculescu (numărul 31 mondial WTA), Sorana Cîrstea (50) şi Irina Begu (63).
Celelalte românce, Simona Halep (41), Alexandra Cadanţu (84) şi Edina Gallovits-Hall (104), vor avea adversare mai dificile. Simona Halep, românca de doar 20 de ani, o va întâlni din nou pe Anabel Medina Garrigues, împotriva căreia a disputat trei meciuri, pierzând două dintre ele, unul chiar săptămâna trecută în cadrul turneului de la ‘s-Hertogenbosch, acolo unde Tecău şi-a mai trecut în cont un titlu la dublu. Cadanţu şi Gallovits nu vor avea nici ele meciuri uşoare, având în vedere că vor juca împotriva unor jucătoare precum Maria Kirilenko (17), respectiv Silvia Soler-Espinosa (66).
Horia Tecău, finalist la dublu în 2011, 2010
Cele mai mari aşteptări le au fanii tenisului de la Horia Tecău, care alături de coechipierul său suedez, Robert Lindstedt, a ajuns de două ori în finala turneului de grand slam, în 2010 şi 2011. Primul tur din acest an pare să nu pună prea mari probleme dublei româno-suedeze, ocupanta locului 4 mondial. Adversari le vor fi Lukas Dlouhy (Cehia) şi Michal Mertinak (Slovacia).
În turul doi însă, dacă se vor califica, Tecău ar putea juca chiar împotriva lui Adrian Ungur, care va evolua atât pe tabloul de simplu cât şi pe cel de la dublu. Totuşi Ungur, alături de Potito Starace, învingător la dublu la Bucureşti în 2011, va întâlni în primul tur o echipă care poate juca la un nivel foarte înalt, şi anume Sergiy Stakhovsky (Ucraina)/Dmitry Tursunov (Rusia).
Horia Tecău a câştigat pe 23 iunie turneul de la ‘s-Hertogenbosch, astfel că împreună cu Robert Lindstedt, suedezul adoptat deja de publicul de la openul bucureştean, va porni în lupta pentru cucerirea Wimbledonului cu un tonus pozitiv. Totuşi pentru a câştiga vreun punct perechea româno-suedeză trebuie să câştige turneul, în sens contrar urmând să nu ia niciun punct sau chiar să piardă puncte, având în vedere regulamentul pe care se bazează circuitul ATP (după ce ai evoluat într-un turneu, anul următor trebuie să-ţi aperi punctele câştigate în anul anterior).
Grea încercare pentru jucătoarea lui Andrei Pavel
Andrei Pavel, care în ultimii ani s-a lansat ca antrenor de tenis, o dată cu încheierea carierea sale de jucător, o pregăteşte în prezent pe austriaca Tamira Paszec (locul 37 mondial). Aceasta o va întâlni în primul tur al Wimbledonului pe Caroline Wozniacki, în prezent locul 7 dar fost număr unu mondial.
Şanse prea mari nu are în faţa danezei, care dacă joacă la cel mai înalt nivel al ei poate învinge pe oricine, însă nici austriaca nu este o jucătoare de neglijat. Una din cele mai frumoase finale ale circuitului WTA din acest an a avut loc pe 23 iunie, în cadrul turneului WTA 250 de iarbă de la Eastbourne, acolo unde, după un meci de-a dreptul dramatic, Paszec a reuşit să o învingă pe Angelique Kerber (locul 8 mondial). Aşadar vom vedea dacă după învingerea numărului opt va urma o nouă victimă pentru tenismana lui Andrei Pavel, şi anume şeptarul topului mondial.
Legendele Wimbledonului: Bufonul de la Bucureşti
În fiecare an pe iarba de la Wimbledon puteam vedea crema tenisului mondial, la fel ca şi în celelalte trei grand slam-uri, totuşi circuitul londonez rămâne cel mai prestigios şi mai vechi. Printre legendele care au rămas în istoria competiţiei se numără şi Ilie Năstase, bufonul de la Bucureşti care chiar şi în cadrul acestui circuit predominat de culoarea albă (echipament, prosoape, bănci etc.) el a reuşit să fie o pată de culoare. Indiferent că făcea giumbuşlucuri cu o umbrelă, că purta o caschetă de poliţist, sau că a reuşit să câştige finala de dublu din 1973 alături de legendarul Jimmy Connors, românul a rămas în istoria competiţiei alături de alte nume mari.
La Wimbledon jucătorii nu luptă pentru premiile care adunate sunt de ordinul milioanelor de euro şi poate nici măcar pentru puncte, ci în special pentru a-şi trece în palmares prestigiosul turneu, obligatoriu pentru orice mare legendă a tenisului. Federer are şansa de a câştiga al şaptelea Wimbledon şi de a-l egala pe Pete Sampras, singurul care a câştigat de atâtea ori acest turneu.
România are şanse ca măcar în turul doi să rămână cu 4 jucători/jucătoare. Totuşi rămâne de văzut cine va trece mai departe şi până unde va ajunge în cadrul turneului. Wimbledonul se încheie abia pe 8 iulie, iar surprizele pot fi multe, pentru că „Aşa-i în tenis!”.
Wimbledonul este singurul grand slam care se dispută pe iarbă, suprafaţa originală a jocului de tenis, atunci când cu secole în urmă acesta a fost inventat. De-a lungul timpului în cadrul turneului s-a conservat tradiţia, întărită mai ales în ultimele două decenii, ca albul să fie culoarea predominantă, ceea ce înseamnă că începând de la prosoape şi până la echipamentul jucătorilor totul trebuie să fie alb. Tot în acest lucru îşi are originea şi expresia de „sportul alb”, dată tenisului.