Ambasada Statelor Unite la Paris a realizat o panoramă a presei franceze, apreciind că aceasta este mai supusă presiunilor politice şi comerciale decât cea americană, potrivit unor telegrame diplomatice obţinute de WikiLeaks şi dezvăluite de cotidianul francez Le Monde, în ediţia electronică, informează Mediafax.
Potrivit unui document din 11 iunie 2006, ambasada pare să fie mai interesată de presa de stânga decât de cea de dreapta. Publicaţia Liberation este definită ca „un jurnal de stânga moderat”, „pro-socialist”, „cotidian de referinţă în cercurile intelectuale”, dar care se confruntă cu o „criză financiară serioasă legată de reducerea cititorilor săi”.
Le Monde este definit ca „unul dintre marile jurnale europene”, „de centru-stânga” şi cu „influenţă asupra Guvernului, lumii de afaceri şi mediilor intelectuale”. Ambasada este interesată în special de poziţia cotidianului Le Monde asupra politicii americane.
În ianuarie 2007, într-o telegramă de şase pagini consacrată integrării minorităţilor în Franţa, ambasada americană deplânge faptul că presa franceză „alocă puţine reportaje acestor subiecte”. Diplomaţii explică această situaţie prin faptul că „marii jurnalişti francezi provin adesea din aceleaşi şcoli elitiste ca numeroşi responsabili guvernamentali. Aceşti jurnalişti nu consideră neapărat că prima lor datorie este să supravegheze puterea. Mulţi dintre ei se văd mai degrabă intelectuali, preferând să analizeze evenimentele şi să influenţeze cititorii decât să relateze fapte”.
Ambasada adaugă că „sectorul privat al presei din Franţa – presa scrisă şi audiovizuală – continuă să fie dominat de un mic număr de conglomerate, iar presa franceză este mai reglementată şi mai supusă presiunilor politice şi comerciale decât cea americană”.