0.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialWikiLeaks - CIA a cerut informaţii despre Ban Ki-monn

WikiLeaks – CIA a cerut informaţii despre Ban Ki-monn

CIA le-a cerut diplomaţilor americani să strângă informaţii despre secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, şi despre alte personalităţi din cadrul organizaţiei, a anunţat joi cotidianul The Guardian, potrivit Mediafax.

Documente difuzate de site-ul WikiLeaks sugerează că secretarul american de Stat le-a cerut diplomaţilor americani să strângă informaţii despre poziţia lui Ban cu privire la Iran şi Orientul Mijlociu şi să se informeze despre „modul său de administrare şi stilul de luare a deciziilor”.

Potrivit cotidianului britanic, agenţia de informaţii americană a întocmit o listă cu informaţiile pe care vrea să le afle şi a trimis-o Departamentului de Stat, care a transmis cererile în întreaga lume.

Această listă este stabilită în fiecare an de administratorul „Humanint” (informaţii despre persoane), o funcţie înfiinţată în 2005 de administraţia George W. Bush pentru a facilita coordonarea informaţiilor, precizează cotidianul.

Administraţia americană a încercat, de asemenea, să obţină numeroase cărţi de credit, adrese electronice, numere de telefon, de fax, mesaje şi carduri de fidelitate de la agenţiile de voiaj pentru liderii ONU adaugă cotidianul.

Un oficial CIA a justificat acest demers: „Nu va surprinde pe nimeni să afle că oficialii americani la ONU încearcă să obţină informaţii despre modul în care celelalte ţări abordează probleme de interes comun”.

„Nimeni nu trebuie să considere diplomaţii americani spioni. Dar diplomaţii noştri contribuie în mod indiscutabil la creşterea numărului de informaţii de care dispune ţara noastră. Acest lucru este logic şi corespunde pe deplin misiunii lor. Fac acest lucru în strictă conformitate cu legea americană”, subliniază el.

Aceste remarci sunt similare celor ale purtătorului de cuvânt al Departamentului american de Stat, Philip Crowley, care declarase anterior: „Aceştia sunt diplomaţi, nu sunt agenţi ai serviciilor de informaţii. Ei strâng informaţii care sunt folositoare elaborării politicii noastre şi pentru acţiunea noastră… Departamentul de Stat nu le cere diplomaţilor săi să fie spioni”.

Pe de altă parte, a explicat purtătorul de cuvânt, „toate documentele provenind de la Departamentul de Stat poartă numele secretarului de Stat. Ea este responsabilă, dar ea nu este autorul documentului în cauză, iar conţinutul acestuia vine din afara Departamentului de Stat”.

La rândul său, ambasadoarea americană la ONU, Susan Rice, a dat asigurări joi că aceste dezvăluiri nu au afectat relaţiile cu Ban.

„Secretarul general cunoaşte destul de bine Statele Unite şi reprezentanţii noştri aici desfăşoară o activitate diplomatică şi nimic altceva”, a insistat ea.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă