1.5 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialWalter: L-am adus pe Mourinho de România

Walter: L-am adus pe Mourinho de România

Universitatea Cluj şi-a prezentat al treilea antrenor din acest tur chiar în ziua în care CFR Cluj a renunţat la al doilea. Ionuţ Badea, deşi a condus patru antrenamente în această săptămână, a apărut în faţa presei abia joi, împreună cu finanţatorul Florian Walter, cel care l-a sunat imediat după ce Marian Pană şi-a dat demisia. Dacă tehnicianul în vârstă de 35 de ani a demonstrat că este acelaşi tip modest încă de când o pregătea pe FC Argeş sau Pandurii Târgu-Jiu, Walter nu l-a „menajat” deloc şi a fost încântat de alegerea făcută. „L-am adus pe Mourinho de România. De mult timp l-am vrut pe Badea antrenor şi, după meciul nostru cu FC Argeş din liga secundă, pe care l-am câştigat, l-am felicitat şi i-am spus să vină la noi. Atunci mi-a zis că are un contract cu FC Argeş şi că nu poate pleca de acolo, dar acum mă bucur că a ajuns în sfârşit la noi. Nu se poate spune că am schimbat mulţi antrenori, mai bine uitaţi-vă la vecinii noştri ce fac. Eu nu am dat pe nimeni afară, atât Marian Pană cât şi restul tehnicienilor au ales să plece”, a spus finanţatorul Universităţii.

Debut cu Târgu-Mureş

După câteva antrenamente şi discuţii cu noii săi elevi, Badea şi-a făcut o părere generală despre lotul pe care îl are la dispoziţie şi este încrezător că „U” poate ocupa chiar un loc mai sus decât cele stabilite prin obiectiv. „Din punct de vedere al calităţii individuale de la mijlocul terenului în sus, la Universitatea am găsit cei mai buni jucători din cariera mea de antrenor. Este o onoare că am ajuns la „U”, se ştie istoria echipei şi a suporterilor de aici şi putem să ne realizăm obiectivul, ocuparea unuia dintre locurile 8-12, iar în funcţie de organizare putem spera chiar la mai mult. Am vrut din totdeauna să antrenez pe „U” Cluj şi m-am bucurat când domnul Walter m-a sunat, iar negocierea a fost foarte scurtă”, a declarat Badea. Acesta va debuta împotriva echipei FCM Târgu-Mureş, duminică, în ultima etapă a turului, o partidă pe care „şepcile roşii” sunt obligate să o câştige pentru a avea o iarnă liniştită. „Echipa a suferit în ultimele etape şi avem foarte mare nevoie de puncte. Putem câştiga toate cele trei meciuri până la finalul acestui an, dar să vedem ce va fi. Eu pregătesc întotdeauna fiecare meci la victorie şi o să dau 200% pentru această echipă”, a mai spus Ionuţ Badea. Universitatea Cluj-FCM Târgu-Mureş se va disputa duminică, de la ora 14:00, la Alba Iulia.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă