16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialVremea se menţine rece. Care este prognoza meteo pentru joi şi vineri

Vremea se menţine rece. Care este prognoza meteo pentru joi şi vineri

Meteorologii au anunțat că, joi, vremea va fi ușor mai rece decât este normal pentru această perioadă a anului, în regiunile sudice şi sud-estice, unde cerul va avea înnorări şi local, îndeosebi în a doua parte a zilei şi noaptea, va ploua. Pe crestele montane, izolat şi trecător, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), potrivit Mediafax.

În restul țării, regimul termic se va încadra în limitele specifice acestei perioade, cerul va fi temporar noros şi numai izolat este posibil să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade, iar cele minime se vor încadra între -2 şi 10 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceaţă.

În Capitală, vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări şi vor fi condiţii ca trecător să plouă, cu precădere seara şi în prima parte a nopţii. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 7…8 grade. Dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă.

Vineri, în restul țării, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru ultima decadă a lunii octombrie în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, îndeosebi în prima parte a zilei în regiunile sudice, unde pe arii restrânse va mai ploua. Noaptea, nebulozitatea se va accentua în jumătatea nordică a teritoriului, dar numai izolat se vor semnala ploi slabe.

Pe crestele montane, izolat şi trecător, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 17 grade, iar cele minime se vor încadra între 2 şi 10 grade. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

 

Cele mai citite

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...
Ultima oră
Pe aceeași temă