Vremea cand ne iubeam pe nisipul fierbinte

Puteti sa ma injurati cat vreti, despre ce urmeaza sa vorbesc e tot cultura. Cultura sociala. Am stat intr-o noapte pe YouTube si, plictisit de ce-aveam de compilat, am inceput sa zapez dupa hiturile romanesti ale anilor ’90. Va mai amintiti mizeria din care incepea sa se ridice, printre gropi, Dacii, caini vagabonzi, blaturi in fotbal, PRO TV, Atomic, frutti fresh o societate de consum de austeritate, recrutata dintre copiii crescuti printre chioscuri, saniute, tigari de contrabanda si casutele din Costinesti?  Pentru si dintre copiii astia au aparut atunci trupele dance cu look-ul si muzica lor de carton stralucitor: Genius mai intai, apoi Andre, L.A., N&D, 3 Sud-Est. Ce conta ca stateau prost cu vocea, ca aveau un sound execrabil si niste versuri desprinse din oracolele celor mai prosti copii din bloc? Trupele astea, impreuna, apoi cu cele de hip-hop si cu cativa manelisti sunt mortarul si caramida din care s-a construit industria muzicala romaneasca. Astazi, sigur, poti sa-ti petreci weekendurile la Roma, dar, amintiti-va, in anii ’90 n-aveai nici bani si nici viza sa iesi din tara. Europa era in alta parte. O grosolanie si simplitate care te lasa perplex stau la baza celor mai mari hituri dance ale Romaniei postcomuniste. Muzica asta are insa, in ritm si-n melodie, in text si-n imaginarul pe care-l transmit videoclipurile vremii, o naivitate patetica si care o asaza dincoace de orice culpabilitate. Balul ei de adio a fost trupa O-Zone. Ea a incheiat, intr-un scenariu retro, cu un sound zvelt si ducand la culme absurdul tampit si ingenuitatea crasa a versurilor, perioada de tranzitie in muzica romaneasca de consum. Copiii astia s-au facut acum mari, au devenit europeni sau americani si au locuri de munca cu acte in regula. Intrati pe YouTube si cititi-le nostalgia! O sa vedeti ca Romania cotidiana are deja un trecut postdecembrist.