20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialVor invada chinezii Acropole?

Vor invada chinezii Acropole?

Grecia este în faliment, iar cele mai recente convulsii politice din Grecia au zguduit din temelii întreaga Uniune Europeană. Guvernul lui Papandreou nu se simte deloc bine şi încearcă să supravieţuiască politic. Dar principala problemă a premierului elen este modul în care el va promova noile măsuri de austeritate impuse de Uniunea Europeană în contul ştergerilor de datorii.

Cetăţenii greci consideră că nu sunt ei vinovaţi de actuala criză, ci politicienii şi Uniunea Europeană şi ei ar trebui să plătească.

Scandalul creat în jurul referendumului elen pentru aprobarea planului de ajutor european a dat o lovitură fatală credibilităţii Greciei. Unele voci spun că este mai bine să se declare falimentul statului elen şi apoi acesta să iasă din zona euro.

Şefii guvernelor din UE au luat în serios propunerea scoaterii Greciei din zona euro. Aceste acţiuni ar avea ca efect oprirea plăţilor datoriilor pe care le are Grecia şi revenirea la drahma. Automat va insemna si imposibilitatea obtinerii de noi imprumuturi pe pietele financiare.

Statul grec ar intra intr-o degringoladă instituţională şi financiară. Noile guverne vor căuta noi aliaţi în toate colţurile globului.

„Bunul samaritean” China ar putea să sară în ajutorul unei Elade suferinde.
Guvernul chinez s-a aratat deja disponibil să participe cu 100 de miliarde de euro la fondul pentru susţinerea euro. Acesta ar putea intra in relatii direct cu guvernul elen pe care să îl ajute financiar.

Este cert faptul că acest ajutor nu ar fi unul dezinteresat. Chinezii ar putea obţine un adevarat cap de pod în Uniunea Europeană. Ei ar putea participa la unele privatizări şi ar solicita facilităţi. Am putea asista la un adevărat desant al companiilor chinezeşti în Grecia pentru a putea pătrunde pe piaţa UE. Ar putea deschide fabrici noi, ar putea investi in agricultura, în infrastructură sau în sectorul naval.

Grecii obişnuiţi poate că nu ar accepta să muncească în orice condiţii în aceste fabrici, dar guvernul comunist de la Beijing ar putea exporta cateva sute de mii de muncitori chinezi. Si astfel am putea asista la o invadare tacuta a Greciei de catre afacerile chineze. Acest scenariu este doar o ipoteză, dar sunt ceva şanse să devină realitate. Am putea vedea o invazie „galbenă” pe Acropole, chiar dacă vor fi doar simpli turişti chinezi. Dar grecii sunt mandri si nu acceptă să se predea.

Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescuhttp://razvan-voiculescu
Razvan Voiculescu, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă