25.1 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialVolumul "Anul Regelui" va fi lansat vineri, la MNIR

Volumul „Anul Regelui” va fi lansat vineri, la MNIR

Volumul „Anul Regelui” va fi lansat vineri, 21 octombrie, în Sala Lapidarium a Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR), în prezenţa principesei Margareta, a principelui Radu şi a principelui Nicolae.

Scrisă de principele Radu al României, cu ocazia celei de-a 90-a aniversări a Regelui Mihai I, care va fi sărbătorită pe 25 octombrie, cartea este o prezentare amplă şi fascinantă a vieţii familiei regale, aşa cum se desfăşoară ea pe parcursul unui an întreg, în fiecare anotimp, cu ocazia fiecărei sărbători sau vizite oficiale, dar şi în momentele de zi cu zi, scrie Agerpres.

Curtea Veche Publishing continuă să dezvăluie fragmente din viaţa familiei regale prin publicarea acestui volum scris de principele Radu, zugrăvind în detaliu viaţa de la Palatul Elisabeta şi de la Palatul Săvârşin, sărbătorile în jurul Majestăţii Sale, activităţile de zi cu zi ale membrilor Casei Regale, personalul din jurul Regelui Mihai I, protocolul de la Casa Regală – toate însoţite de fotografii în exclusivitate.

Albumul încearcă să dărâme barierele de protocol şi rigoare impuse de statutul regal şi să arate lumea ascunsă între copertine şi perdele grele, răspunzând curiozităţii oricărui om care doreşte să afle mai multe despre Familia Regală. Sunt descrise în amănunt diferitele evenimente la care iau parte membri ai Familiei Regale a României, de la vizite externe, oficiale sau nu, până la întâlniri economice sau de lucru, de la jubilee, aniversări şi ceremonii, la momente intime, petrecute între prieteni şi rude.

În finalul cărţii există, de asemenea, şi alte câteva secţiuni de interes pentru publicul larg, precum un arbore genealogic, o listă a persoanelor care au primit decoraţii regale sau o prezentare amănunţită a etichetei ce se cuvine a fi respectată în prezenţa membrilor Familiei Regale a României.

Lucrarea a fost gândită ca un omagiu adus fostului suveran, fiind al doilea astfel de proiect realizat în această toamnă de editura Curtea Veche şi Casa Regală a României, după lansarea CD-ului cu volum Muzica Regelui, fiind parte a unui amplu program de manifestări dedicate „Jubileului 90” al regelui, programate a se desfăşura în lunile octombrie şi noiembrie.

Cele mai citite

Restanțe de 700 milioane de lei amenință programul Start-Up Nation 2022, antreprenorii sub presiunea băncilor

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) ar putea înregistra restanțe de plată de până la 700 de milioane de lei până la sfârșitul acestui...

Primarul democrat din New York, Eric Adams, a fost acuzat de corupție

Primarul din New York, Eric Adams, implicat într-o serie de scandaluri, a fost acuzat joi de fraudă electronică, solicitarea de donații ilegale din partea...

Octombrie începe cu vreme rece și ploi abundente, urmată de o încălzire ușoară, conform prognozei ANM

Luna octombrie aduce un debut cu temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite și precipitații abundente în mai multe regiuni, potrivit prognozei publicate vineri de...
Ultima oră
Pe aceeași temă