Unul dintre condamnații care ar putea beneficia de decizia CCR de a anulare a interceptărilor realizate cu suportul tehnic al SRI, este Mihail Vlasov, fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).
Mihail Vlasov a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, printr-o decizia definitivă luată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dacă a făcut revizuire între 16 februarie și 9 martie, el beneficiază cu siguranță de această decizie a CCR. În rechizitoriul procurorilor apar interceptări realizate cu suportul tehnic al SRI, cel puțin cu semnalul dat pentru serverul DNA prin care s-au realizat interceptări. Până în prezent, SRI era singura instituție autorizată să se racordeze la operatorii de comunicații pentru interceptări și dădea semnal pentru ca celelalte instituții cu servere de interceptare să le poată efectua. Doar DNA poseda și posedă un astfel de server.
În dosarul lui Vlasov au apărut mai multe nume cunoscute din politica românească precum: Victor Ponta, Crin Antonescu, Mona Pivniceru și Alina Gorghiu.
Mona Pivniceru este unul dintre judecătorii CCR care s-a zbătut pentru a declara neconstituțional sprijinul tehnic al SRI din dosarele penale și a elimina astfel probe uneori decisive pentru condamnări. Interceptările fac legătura dintre probele materiale administrate și uneori le întăresc.
În 26 februarie 2013, Vlasov, în calitate de președinte al Colegiului de Conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României (C.C.I.R), i-a solicitat unui membru al Parlamentului României (deputat) să îi susțină interesele prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat „Lege privind registratorii comerciali și activitatea de înregistrare în registrul comerțului”.
Într-un alt dosar, Mihail Vlasov este urmărit penal pentru şantaj, în aceeaşi cauză fiind cercetată şi fiica sa Vanda Vlasov. Mihail Vlasov este acuzat că l-ar fi ameninţat pe preşedintele interimar al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, spunându-i „că nu este bine ce face” şi că nu ar vrea „să sufere şi copiii altuia”.