Liderul Partidului Comunist din Republica Moldova (PCRM) Vladimir Voronin a declarat marţi, în Parlament, că formaţiunea sa înţelege prin demiterea Guvernului organizarea de alegeri anticipate, relatează Info-Prim Neo în pagina electronică, potrivit Mediafax.
„Să nu încercaţi pe timp de noapte să creaţi o alianţă nouă. Indiferent de decizia de astăzi (marţi), PCRM apelează la întreaga ţară să ceară alegeri parlamentare anticipate”, a declarat fostul preşedinte al Republicii Moldova, deputatul comunist Vladimir Voronin, în cadrul unui discurs în Parlament.
„Am avut parte de două luni de acuzaţii reciproce, acuzaţii de corupţie, de incompetenţă, de legături cu lumea criminală, de falimentarea băncilor. Am ajuns la o concluzie, şi anume că toţi reprezentanţii actualei guvernări trebuie nu doar să demisioneze, ci şi să se ascundă de ruşine”, a spus el.
Vladimir Voronin a insistat asupra faptului că în Republica Moldova corupţia înfloreşte şi nimeni din Guvern nu face nimic să o nimicească. „Comanda la telefon a devenit o normă. Acum nu este important cine este răul principal, cine a fost interceptat sau cine a interceptat. Corupţia a devenit parte componentă a puterii. Banii din granturi se fură deschis, iar volumul acestora este de şapte ori mai mare decât în perioada comuniştilor”, a precizat el.
Guvernul moldovean a fost demis în urma unei moţiuni de cenzură, marţi, în Parlament. Moţiunea, depusă de PCRM, a fost adoptată cu votul a 54 de parlamentari. În termen de trei zile, premierul Vlad Filat trebuie să prezinte demisia Cabinetului de miniştri.
Mai mulţi membri ai Guvernului sunt vizaţi, în prezent, de anchete pentru corupţie şi riscă ani de închisoare în cazul în care sunt găsiţi vinovaţi.
Preşedintele moldovean Nicolae Timofti are un termen de 45 de zile pentru a le propune deputaţilor un nou premier.
Potrivit unor analişti moldoveni, demiterea Guvernului a fost orchestrată de către forţe ostile integrării europene a Republicii Moldova.