19.3 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialVladimir Putin, vizită în Cuba. Prima etapă a turneului în America Latină

Vladimir Putin, vizită în Cuba. Prima etapă a turneului în America Latină

Preşedintele rus Vladimir Putin se află vineri într-o vizită în Cuba, prima etapă a turneului în America Latină, care include vizite în Argentina şi Brazilia, a anunţat presa de la Havana, preluată de Medifax.

Vladimir Putin, care se va afla la Havana doar câteva ore, are, de asemenea, programate întrevederi cu preşedintele Raul Castro şi cu reprezentanţi ai Guvernului cubanez. Liderul rus urmează să se întâlnească şi cu fostul preşedinte Fidel Castro, în vârstă de 87 de ani, care s-a retras de la putere în 2006.

Preşedintele rus, care înainte de vizita în Cuba a promulgat legea ce prevede anularea a 90% din datoria enormă a Havanei faţă de fosta URSS, a fost primit de prim-vicepreşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel, a anunţat agenţia locală Presa Latina.

Preşedintele rus a afirmat, într-un interviu pentru agenţia Prensa Latina, că Rusia doreşte să consolideze legăturile cu America Latină, în special în sectoarele energetic, construcţiei aeronautice şi produselor medicale.

Rusia este în prezent cel de-al noulea partener comercial al Cubei, cu mult în urma Chinei, Spaniei şi Venezuelei, primii parteneri economici ai insulei.

 

Cele mai citite
00:02:15

VIDEO Trump despre întâlnirea cu Zelenski: ”Este lupta mea să salvez umanitatea”

Donald Trump a declarat că se va întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski vineri, la New York. „Cred că voi putea ajunge la un...

Restanțe de 700 milioane de lei amenință programul Start-Up Nation 2022, antreprenorii sub presiunea băncilor

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) ar putea înregistra restanțe de plată de până la 700 de milioane de lei până la sfârșitul acestui...

Schimbări radicale la FCSB după victoria cu RFS! 7 jucători, out din primul 11 pentru meciul cu Sepsi

Patronul Gigi Becali pregătește o restructurare semnificativă a echipei FCSB pentru duelul cu Sepsi. După o victorie impresionantă cu RFS în Europa League, în care...
Ultima oră
Pe aceeași temă