18.9 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialVladimir Putin declară că în Rusia nu va mai fi niciodată dictatură

Vladimir Putin declară că în Rusia nu va mai fi niciodată dictatură

Premierul rus Vladimir Putin, candidat la alegerile prezidenţiale, a dat asigurări miercuri că Rusia nu va mai cunoaşte „niciodată” dictatura, într-un moment în care regimul său se confruntă cu o contestare fără precedent, relatează AFP şi Mediafax.

„Suntem o ţară deschisă, orice s-ar scrie pentru a ne face să ne temem de o aşa-zisă dictatură, aceasta nu există şi nu va mai exista niciodată la noi”, a declarat el, potrivit agenţiilor ruse de presă, în cadrul unei întrevederi cu studenţi la Tomsk, în Siberia.

„Suntem o ţară deschisă, cu o economie de piaţă. Suntem o ţară liberă”, a adăugat liderul rus.

Vladimir Putin este acuzat de opoziţie şi de organizaţiile neguvernamentale pentru drepturile omului că a implementat, de la sosirea sa la putere în 2000, un sistem politic pe măsură, a îngrădit presa şi i-a exclus pe criticii săi din viaţa politică, în cadrul „democraţiei sale conduse”.

Fraudele denunţate de opoziţie în cursul alegerilor legislative din decembrie au declanşat o mişcare de contestare fără precedent, iar opozanţii speră să reunească la 4 februarie, pentru a treia oară în două luni, zeci de mii de manifestanţi la Moscova.

Vladimir Putin rămâne totuşi marele favorit al scrutinului prezidenţial de la 4 martie, care ar urma să marcheze revenirea sa la Kremlin, pe care a trebuit să-l părăsească în 2008, după două mandate consecutive de preşedinte (2000-2008).

Cele mai citite

Klaus lovit de drona Ghinion

Bomba zilei vine de unde nu te-ai fi așteptat, având în vedere recentele derapaje ale justiției. Da, din partea Înaltei Curți de Casație...

Vremea se răcește semnificativ și devine instabilă în Capitală: Averse torențiale și descărcări electrice

Potrivit prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), vremea în Capitală se va schimba radical în ziua de duminică. Se așteaptă o...

Răspunsul Hezbollah după moartea liderului său Hassan Nasrallah

Gruparea teroristă Hezbollah a confirmat, sâmbătă, moartea liderului său, Hassan Nasrallah, după ce Israelul a anunțat că acesta a fost ucis vineri într-un atac...
Ultima oră
Pe aceeași temă