29 C
București
sâmbătă, 13 iulie 2024
AcasăSpecialVladimir Putin declară că în Rusia nu va mai fi niciodată dictatură

Vladimir Putin declară că în Rusia nu va mai fi niciodată dictatură

Premierul rus Vladimir Putin, candidat la alegerile prezidenţiale, a dat asigurări miercuri că Rusia nu va mai cunoaşte „niciodată” dictatura, într-un moment în care regimul său se confruntă cu o contestare fără precedent, relatează AFP şi Mediafax.

„Suntem o ţară deschisă, orice s-ar scrie pentru a ne face să ne temem de o aşa-zisă dictatură, aceasta nu există şi nu va mai exista niciodată la noi”, a declarat el, potrivit agenţiilor ruse de presă, în cadrul unei întrevederi cu studenţi la Tomsk, în Siberia.

„Suntem o ţară deschisă, cu o economie de piaţă. Suntem o ţară liberă”, a adăugat liderul rus.

Vladimir Putin este acuzat de opoziţie şi de organizaţiile neguvernamentale pentru drepturile omului că a implementat, de la sosirea sa la putere în 2000, un sistem politic pe măsură, a îngrădit presa şi i-a exclus pe criticii săi din viaţa politică, în cadrul „democraţiei sale conduse”.

Fraudele denunţate de opoziţie în cursul alegerilor legislative din decembrie au declanşat o mişcare de contestare fără precedent, iar opozanţii speră să reunească la 4 februarie, pentru a treia oară în două luni, zeci de mii de manifestanţi la Moscova.

Vladimir Putin rămâne totuşi marele favorit al scrutinului prezidenţial de la 4 martie, care ar urma să marcheze revenirea sa la Kremlin, pe care a trebuit să-l părăsească în 2008, după două mandate consecutive de preşedinte (2000-2008).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă