25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialVlad Filat anunţă numele miniştrilor PLDM din noul Guvern

Vlad Filat anunţă numele miniştrilor PLDM din noul Guvern

Preşedintele Partidului Liberal Democrat (PLDM) şi premierul desemnat, Vlad Filat, a anunţat joi seara numele miniştrilor care vor conduce şase dintre cele şapte ministere care i-au revenit formaţiunii sale în noul Guvern, relatează Info-Prim Neo, în pagina electronică, potrivit Mediafax.

Potrivit liderului PLDM, îşi vor păstra funcţiile deţinute anterior ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase şi ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţă.

Noul ministru al Educaţiei va fi Mihai Şleahtiţchi, Vasile Bumacov va conduce Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, iar Adrian Usatîi va prelua ministerul Sănătăţii.

Vlad Filat a declarat că numele ministrului de Interne va fi anunţat vineri dimineaţa. Potrivit unor surse citate de PRO TV Chişinău, portofoliul Internelor va fi preluat de directorul general al Serviciului Grăniceri, Alexei Roibu.

Deşi nu au fost anunţate oficial, sunt cunoscuţi şi miniştrii celorlalte două partide ale alianţei guvernamentale.

Astfel, Partidul Democrat îi menţine pe Valeriu Lazăr la Ministerul Economiei, pe Marcel Răducanu la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, pe Boris Focşa la Ministerul Culturii. Pavel Filip va prelua funcţia de ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor.

Partidul Liberal îi readuce pe Vitalie Marinuţa la Ministerul Apărării, pe Gheorghe Şalaru la Ministerul Mediului şi pe Ion Cebanu la Ministerul Tineretului.

Guvernul urmează să fie prezentat vineri, în cadrul şedinţei Parlamentului care începe la ora 12.00, alături de programul de guvernare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă