20 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialVJ Gonzales, retro party în Cluj

VJ Gonzales, retro party în Cluj

Clujenii vor avea parte de un „retro party” ieşit din comun în localal Broadway. Pentru neştiutori, VJ înseamnă „video jockey”, adică în timpul mixajelor, cei de faţă pot urmări şi videoclipurile pieselor. VJ Gonzales şi-a început cariera cu mixuri pentru aerobic, iar în 2001 şi-a obţinut autorizaţia de DJ şi VJ. S-a făcut cunoscut pe plan internaţional în 2002  când a câştigat Campionatul European DMC, apoi a fost invitat în calitate de rezident în Club Privilege (Ibizza) şi Brubbles din Londra. Astăzi, DJ Gonzales va fi pentru prima dată în România. Rezervări se pot face la numărul de telefon: 0733.803.700. România Liberă şi CBS Medi a premiază cititorii. Trimiteţi răspunsul corect la întrebarea: „Ce înseamnă DMC?” la adresa concurs@catbusiness.rocu numele, un număr de telefon şi puteţi câştiga două invitaţii de câte două persoane la Single Party. Câştigătorii vor fi contactaţi telefonic şi vor primi invitaţiile la intrarea în Broadway.

Cele mai citite

Primarul democrat din New York, Eric Adams, a fost acuzat de corupție

Primarul din New York, Eric Adams, implicat într-o serie de scandaluri, a fost acuzat joi de fraudă electronică, solicitarea de donații ilegale din partea...

Asigurătorii din România au plătit despăgubiri de aproape 160 de milioane de lei turiștilor în ultimii cinci ani

Companiile de asigurări membre ale UNSAR (Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România) au achitat despăgubiri de aproximativ 160 de milioane...

West Side Hallo Fest, cel mai mare festival de Halloween din țară, revine pe Insula Lacul Morii cu o ediție spectaculoasă. Pe scenă vor...

Peste o lună, Insula Lacul Morii din Sectorul 6 va deveni polul distracției din Capitală. Aici, pe o suprafață de 32.000 de metri pătrați,...
Ultima oră
Pe aceeași temă