A contribuit Alex Tocilescu
Într-o acţiune de o duritate fără precedent împotriva jocului de poker online, Departamentul de Justiţie al SUA împreună cu FBI au închis vineri seara cele mai populare trei site-uri de poker din America – Pokerstars.com, FullTiltPoker.com şi AbsolutePoker.com, acuzându-i pe proprietarii acestora de fraudă bancară, spălare de bani şi nerespectarea legii americane privind pariurile online.
Câţiva dintre patroni au fost arestaţi în SUA, cei mai mulţi nefiind însă rezidenţi americani. Panica s-a răspândit în rândurile milioanelor de jucători de poker online din SUA, dar şi din Europa, după ce un val de cereri de retragere a banilor de pe site-uri nu a putut fi onorat de către companiile respective, pentru că procurorii le-au blocat 76 de conturi bancare din 14 ţări.
În mai puţin de o zi, Pokerstars şi-a mutat domeniul de internet în Europa, folosind extensia .eu, iar FullTiltPoker a ales Marea Britanie, folosind extensia .co.uk.
Jocurile de poker merg înainte, dar fără jucătorii americani, care nu mai au acces la ele. S-a creat însă un efect de bulgăre de zăpadă în rândul jucătorilor de poker din Europa, inclusiv între zecile de mii din România. Speriaţi că vor rămâne fără banii din conturile create la camerele de poker închise în SUA, europenii au început să părăsească site-urile americane, trecând să joace în reţelele de poker cu sediile în Europa.
Site-urile din SUA au dat asigurări că europenii nu au motive să se teamă pentru banii lor, că pot juca liniştiţi în continuare, dar că cei care vor să-şi retragă banii vor trebui să aştepte o perioadă de până la 30 de zile pentru onorarea tranzacţiilor. Nu este încă clar ce se va întâmpla cu banii jucătorilor de poker din SUA, care sunt blocaţi în conturi de FBI.
Cazinourile din Vegas se bat pe clienţii online
Acţiunea de suprimare a celor mai mari trei site-uri de poker online se înscrie într-un lung război declanşat de industria americană a cazinourilor (cu centrul în Las Vegas), care şi-a văzut lovite puternic interesele financiare o dată cu apariţia pokerului pe internet. În 2006, beneficiind de un lobby puternic în Congresul SUA, cazinourile au reuşit să obţină prima victorie împotriva industriei de jocuri de noroc pe internet, prin aprobarea unei legi intitulate UIGEA (Unlawful Internet Gambling Enforcement Act).
În urma acestei legi, care interzicea băncilor să proceseze plăţi ale cetăţenilor americani către site-uri de jocuri de noroc, inclusiv poker, cele mai multe site-uri de poker din lume au decis să interzică accesul americanilor.
Pokerstars, FullTiltPoker, AbsolutePoker şi alte reţele de poker online din SUA au decis însă să nu respecte această lege, considerând-o discriminatorie şi nelegitimă. Şi-au stabilit sediile în afara SUA, în ţări cu legislaţie favorabilă precum Costa Rica, Insula Man sau Antigua şi au primit în continuare banii depuşi de jucătorii de poker din SUA.
Miliarde pentru cazinouri
FBI şi procurorii americani îi acuză însă pe patronii site-urilor că au păcălit băncile americane, deghizând tranzacţiile cu bani pentru poker în tranzacţii obişnuite, cu firme de comerţ online. Concret, când un american depunea bani să joace poker, lucru interzis de legea UIGEA, tranzacţia apărea în scripte drept una de cumpărare de bijuterii sau de mingi de golf, au exemplificat procurorii americani.
Site-urile de poker s-au folosit de firme fantomă, de mituirea unor firme reale de comerţ electronic sau chiar de mituirea directă a unor bănci, pentru a ascunde natura tranzacţiilor către camerele de poker. Este vorba de sume de miliarde dolari, estimează procurorii.
În 2004, existau 459 de cazinouri pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, toate având venituri de 34 miliarde de dolari, conform American Gaming Association.
Conform aceleiaşi surse, în 2009, site-urile de poker din SUA câştigau de la jucătorii online americani aproximativ 5,4 miliarde de dolari.
Specialiştii în drept, familiarizaţi cu domeniul, susţin că procurorilor le va fi greu să demonstreze vinovăţia celor trei camere de poker, pentru că legea UIGEA nu este foarte clară şi pentru că firmele care operează site-urile de poker nu au sediul în SUA. Mai mult, în condiţiile în care unele state americane au creat deja precedente juridice prin care au dezvoltat propriile iniţiative legislative care să permită jocul de poker online într-un cadru reglementat, va fi interesant de văzut cum se vor descurca procurorii la nivel naţional. Este cunoscut faptul că justiţia americană funcţionează pe baza precedentului juridic.
Opiniile experţilor sunt împărţite în privinţa aplicabilităţii legii asupra jocurilor de noroc – cum de altfel nu este clar nici dacă pokerul poate fi considerat cu adevărat un joc de noroc. În Statele Unite, mai mulţi judecători au decis, de-a lungul vremii, că pokerul este un joc în care inteligenţa şi abilitatea jucătorilor decid asupra rezultatului final, şi nu cărţile pe care aceştia le au în mână.
Hoţul strigă hoţii?
În spatele prăbuşirii celor trei giganţi ai pokerului online ar sta un singur om, scrie ziarul australian Courier Mail. Ar fi vorba de australianul Daniel Tzvetkoff, care ar fi pus la punct schemele financiare de care s-au folosit camerele de poker americane, pentru a-şi masca tranzacţiile. Tzvetkoff a fost arestat anul trecut, după ce a fosat acuzat chiar de marile site-uri care îl angajaseră că le-a furat 100 de milioane de dolari.
În mod neaşteptat, procurorii au decis brusc să-l elibereze pe australian, după ce o lungă perioadă se încăpăţânaseră să-i refuză până şi eliberarea pe cauţiune. Tzvetkoff este bănuit că ar fi căzut la pace cu procurorii, punându-le pe tavă dovezile necesare pentru a-i condamna pe patronii camerelor de poker din SUA.
În comunităţile de jucători de poker online, atitudinea SUA faţă de jocul pe internet este adesea comparată cu una a unui stat totalitar. Jucătorii se întreabă de ce în SUA poţi cumpăra droguri pe internet, poţi cumpăra prostituate pe internet, poţi paria la cursele de cai, poţi juca la loterie sau la concursuri de tip Bingo, dar este o infracţiune să depui bani pentru a juca poker pe internet.
Ipocrizia legiuitorilor americani este evidentă dacă te gândeşti că un stat precum Nevada sau un oraş precum Atlantic City, din New Jersey, s-au clădit şi au economii bazate exclusiv pe jocuri de noroc, inclusiv poker. Aceeaşi ipocrizie este evidentă într-un proiect de lege recent, în care Congresul a privit cu ochi favorabili permiterea jocului de poker online, cu o singură condiţie: o cameră de poker primeşte licenţă în SUA doar dacă se asociază cu un cazinou real.
Una dintre criticile aduse jocurilor online – şi în special pokerului – este că provoacă dependenţă. Profesorul John Kindt de la Universitatea din Illinois a numit practicarea jocurilor de noroc pe internet „cocaina pariorilor, prezentă în toate casele, în şcoli, la muncă, pe orice iPhone sau BlackBerry”. Într-adevăr, pokerul online atrage mase de oameni: la un turneu organizat de una dintre cele trei companii puse sub acuzare au participat peste 60.000 de oameni, iar premiile acordate s-au ridicat la aproape 12 milioane de dolari.
În 2011, pe doar două site-uri de poker, FullTiltPoker.com şi pe PartyPoker.com, există 11.295 de conturi din România, de pe care s-au pierdut 409.000 de dolari, conform unei statistici făcute de pokertableratings.com.