7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialViktor Orban susține că Europa s-ar putea confrunta cu un nou val...

Viktor Orban susține că Europa s-ar putea confrunta cu un nou val de imigranți

Europa s-ar putea confrunta, în această toamnă, cu un nou val de imigranți care să încerce să ajungă în spațiul Uniunii Europene, folosind ruta balcanică, susține premierul ungar Viktor Orban, potrivit agenției MTI, citată de Mediafax.

Luni, Orban s-a întâlnit cu omologul său sâb, Alexandar Vucic, la Belgrad. Cei doi au discutat despre modalităţile de cooperare în ceea ce privește gestionarea fluxurilor de imigranţi care călătoresc pe aşa numită rută balcanică de migraţie.

„Trebuie să ne pregătim pentru o toamnă dificilă,” a declarat premierul ungar.

În opinia sa, acordul dintre Uniunea Europeană şi Turcia privind limitarea imigraţiei este fragil, iar ruperea acestui acord ar putea provoca o noua criză a refugiaţilor. În plus, Orban a mai precizat că Ungaria vrea să „protejeze ceea ce a realizat până în prezent” şi nu va tolera încălcări ale legii. Aceasta include şi încercările de a intra ilegal în ţară, a completat el.

În ceea ce priveşte subiectul referendumului din Ungaria, programat pentru data de 2 octombrie, Orban a precizat că „Bruxelles-ul doreşte să impună reguli care sunt împotriva intereselor statelor membre, iar dacă acest lucru nu se schimbă, atunci va conduce la o dispută politică şi juridică prelungită. Cu cât obţinem un sprijin mai consistent la referendum, cu atât vom avea mai mari şanse să câştigăm această bătălie împotriva Bruxellesului”, a mai spus el.

Cele mai citite

Spectacol cosmic: O sondă NASA va survola Soarele, în Ajun de Crăciun, la o distanță record

Această apropiere extraordinară de Soare face parte din misiunea sondei de a studia atmosfera solară Sonda spațială Parker, dezvoltată de NASA, atinge pe 24 decembrie,...

Avertizări meteo: Cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic în aproape jumătate din țară

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis marți mai multe avertizări de vreme severă, valabile pentru următoarele 24 de ore. În intervalul 24 decembrie, ora...

Ajutoare AFIR pentru energie regenerabilă: 150 milioane euro, disponibile din Ajunul Crăciunului

Programul vizează achiziția de panouri solare, generatoare eoliene și baterii de stocare pentru consum propriu în ferme și întreprinderi În Ajunul Crăciunului 2024, Agenția pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă