25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialViktor Orban, la Congresul PPE: Migrația s-a dovedit a fi „un cal...

Viktor Orban, la Congresul PPE: Migrația s-a dovedit a fi „un cal troian” în favoarea terorismului. UE trebuie să se schimbe, astfel încât Europa să rămână „cel mai bun loc de pe Pământ”

Premierul ungar Viktor Orban susține că Uniunea Europeană trebuie să se schimbe, astfel încât Europa să rămână „cel mai bun loc de pe Pământ”, informează MTI, citat de Agerpres.

În opinia sa, confruntarea intelectuală și politică „cu stânga” ar trebui să fie acceptată fără teama de critici și „de a fi numiți populiști, pentru că știm că nu asta suntem”, a mai spus șeful Executivului ungar, în discursul rostit în cadrul Congresului Partidului Popular European (PPE) din Malta.

În plus, Viktor Orban a suținut că viitorul Europei „aruncă o umbră” asupra prezentului său, subliniind că acest lucru le-a permis partidelor radicale să câștige teren pe „cel mai important continent al lumii”. El a declarat că Europa se confruntă cu crize în materie de competitivitate, migrație, securitate, demografie și politică externă.

În opinia sa, situațiile din Ucraina și Balcani reprezintă, de asemenea, probleme pentru continent. Totodată, Orban a estimat că migrația s-a dovedit a fi un „cal troian” în favoarea terorismului, adăugând că 'limbajul corectitudinii politice liberale' nu a reușit să înțeleagă pericolele reale ale migrației.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă