Centrul Operativ pentru Situatii de Urgenta din cadrul Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile a trimis ieri o noua avertizare meteorologica, cod portocaliu, catre prefecturile judetelor Bacau, Buzau, Covasna, Harghita, Neamt, Prahova, Suceava si Vrancea. Fenomenele prognozate sunt intensificari ale vantului, descarcari electrice, grindina, ploi torentiale, pana maine 12 iulie, ora 9. In intervalul 11 iulie, ora 18-12 iulie, ora 9, in cele opt judete cantitatile de apa vor depasi local 50-60 l/mp. Restul prefecturilor (in numar de 34) au primit avertizare meteorologica, cod galben. Instabilitatea atmosferica se va accentua treptat in toate regiunile si se va manifesta prin intensificari ale vantului ce vor lua si aspect de vijelie, frecvente descarcari electrice, ploi cu caracter torential (local cantitati de apa de peste 30 l/mp) si izolat grindina. Fenomenele se vor semnala in regiunile vestice, nordice si centrale. In cursul zilei de miercuri, 11 iulie si in noaptea de miercuri spre joi fenomenele asociate instabilitatii atmosferice vor fi indeosebi in sudul, estul si centrul tarii.