Viaţa în Liga I nu este tocmai confortabilă, jucătorii echipei de pe litoral având doar două săptămâni de vacanţă înainte de reluarea pregătirilor noului sezon.
Campionatul Ligii I a luat sfârşit, Viitorul Constanţa reuşind să îşi păstreze locul în competiţie. Proiectul început de Gheorghe Hagi cu puţin peste trei ani în urmă dă astfel roade. La echipa de pe litoral au debutat în sezonul recent încheiat nu mai puţin de 19 jucători, ultimul dintre ei, Bogdan Ţîru, chiar în ultima rundă a întrecerii. Viitorul este echipa cu cei mai mulţi debutanţi în stagiunea încheiată şi cu cea mai mică medie de vârstă. Golgheterul Dică, la cei peste 30 de ani ai săi, strică media echipei.
Aceşti jucători nu vor avea prea mult răgaz după ce au încheiat sezonul, ei fiind rechemaţi la lot peste doar două săptămâni. Mai mult, fotbaliştii care sunt pe la echipele naţionale cum sunt cei şase de la tineret sau Chiţu de la echipa mare, vor avea o vacanţă şi mai scurtă.
Programul este impus de FIFA care anul viitor organizează, în Brazilia, Campionatul Mondial, iar campionatele interne trebuie să se încheie cu mult înaintea competiţiei din Ţara Cafelei.
Astfel, întrecerea autohtonă va începe şi mai devreme, startul fiind programat pe 19 iulie. „Este normal ca în anii în care sunt turnee finale campionatele să se încheie mai devreme pentru a da răgaz naţionalelor să se pregătească. Pentru noi, care nu avem legături strânse cu astfel de competiţii este cam rău deoarece nu avem parte de vacanţă. Totuşi asta este viaţa de fotbalist, suntem profesionişti şi suntem plătiţi pentru a ne antrena şi a juca. Faptul că avem doar o vacanţă scurtă nu trebuie să ne demoralizeze sau să ne obosească, trebuie să ne arate că avem de lucru şi că asta ne este meseria”, a declarat tehnicianul echipei de pe litoral, Cătălin Anghel.
Viitorul va reveni la antrenamente pe 18 sau 17 iunie şi se va pregăti în primă instanţă la baza proprie.
Anghel a scăpat de demitere
Tehnicianul echipei constănţene a avut parte de un sezon greu la cârma Viitorului. Pretenţiile lui Hagi nu au fost însă exagerate şi finalul bun de campionat l-a salvat pe antrenor. „Nu cred că aveam şanse să rămân la o altă echipă dacă aveam o serie de 12 jocuri fără victorie. La Viitorul este însă un proiect pe termen lung, iar deciziile impulsive nu îşi au rostul aici. Dovada este că în final ne-am revenit şi am câştigat o serie de jocuri care ne-au salvat matematic încă înainte de ultima rundă”, a spus Anghel.
2 săptămâni de pauză au fotbaliştii Viitorului, care vor reveni la antrenamente pentru a pregăti un nou sezon de Liga I.