3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialViitorul comisar roman UE si munca la negru

Viitorul comisar roman UE si munca la negru

La Bruxelles, nimeni nu stie de o eventuala desemnare a premierului Calin Popescu Tariceanu in functia de comisar european. Atat Frisco Roscam Abbing, purtatorul de cuvant al comisarului pe Justitie si Afaceri Interne, Franco Frattini, cat si Emma Nicholson, europarlamentar liberal-democrat, au declarat la unison ca nu stiu de nici un fel de discutii pe tema unei posibile desemnari a actualului prim-ministru, din partea Romaniei, la functia de comisar european. „Ce vreau insa sa constat, afirma Emma Nicholson, este uriasa presiune venita din partea unor state membre si a unor parlamentari populari de a amana cu un an aderarea Romaniei si Bulgariei, sub tot felul de pretexte care nu au nimic in comun cu realitatea. Singurul motiv care poate duce in Europa de Sud-Est la o amanare a aderarii, chiar pana la disparitia intregului proces, este coruptia.” Emma Nicholson s-a referit la tari ca Albania, „unde intregul sistem, de la varf si pana la baza, ar fi corupt”, insa nici in Romania si Bulgaria situatia nu ar multumi unele state membre.

Amanare cu un an?

Surse din cadrul Comisiei Europene sustin ca, la acest moment se fac presiuni uriase asupra comisarului Olli Rehn pentru ca acesta sa recomande Consiliului European o amanare de un an a Romaniei si Bulgariei, in conditiile in care nici un caz de coruptie nu va fi judecat pana la data aparitiei raportului de tara, 28 septembrie. Crestin-democratii germani se opun cel mai vehement aderarii celor doua tari, desi formal la Berlin se asteapta opinia Executivului de la Bruxelles. Ei sunt secondati indeaproape de conservatorii britanici si cei din Partidul Britanic Independent (UKIP), formatiune politica militand pentru iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana. Liderul UKIP, Nigel Farage, declara saptamana trecuta: „…As prefera mult mai mult ca Marea Britanie sa nu fie intr-o uniune cu Romania si Bulgaria. Nu avem nimic in comun ca sa ne aduca intr-o uniune politica”.

Muncitorii romani, potentiali criminali

Pe de alta parte, jurnalisti ca David Rennie, corespondentul cotidianului „Daily Telegraph”, atrag atentia asupra faptului ca a inchide piata muncii pentru romani si bulgari in conditiile in care, dupa aderarea celor doua tari, nu mai pot fi opriti sa intre in Marea Britanie si ca atare nici sa munceasca la negru inseamna practic transformarea lor in potentiali criminali. David Rennie mi-a declarat ca momentul actual din Marea Britanie este deosebit de critic atunci cand vine vorba de extinderea Europei cu noi tari, ceea ce inseamna pentru opinia publica asocierea cu venirea unui noi puhoi de imigranti. In ziarele britanice apar pe prima pagina articole despre valul de imigranti gata sa se reverse asupra Marii Britanii, alaturate unor poze cu prezumtivi teroristi, dintr-un material alaturat. Asocierea „intamplatoare” este ca si facuta, desi este vorba de subiecte evident diferite. De altfel, Emma Nicholson recunostea ca „ultimul val de extindere a fost mult prea mare, iar Uniunea Europeana nu a reusit sa digere statele nou-intrate. Se impune o pauza, insa nu cred ca Romania si Bulgaria mai pot fi oprite. Acest guvern trebuie incurajat sa lucreze si nu cred ca sunt necesare alegeri anticipate”.
Concluzia generala este de tipul unui silogism nerezolvat: coruptia inseamna saracie, saracia produce imigratie, deci ce trebuie facut pentru ca, la 1 ianuarie 2007, aproximativ 520.000 de imigranti romani si bulgari (atat cat estimeaza organizatia „Open Europe”) sa nu bata la portile Regatului Unit? 28 septembrie poate fi o data cu raspuns surprinzator.

Cele mai citite

Referendumul din București validat: Peste 40% prezență la vot până la ora 20:00

Bucureștenii au fost chemați duminică, 24 noiembrie 2024, să participe la un referendum local organizat de primarul general Nicușor Dan, desfășurat simultan cu primul...

Nicolae Ciucă: Am votat pentru acel candidat care poate să reprezinte valori ale democrației românești

Președintele PNL, Nicolae Ciucă  a votat în comuna Balotești, la alegerile prezidențiale Nicolae Ciucă a ajuns la ora 8 la o secție de votare din...

Până la ora 19,30, au votat 9.066.856 de alegători, reprezentând 50,34% din numărul celor înscrişi în listele electorale

Au votat peste 9 milioane de români, mai mulți decât la alegerile prezidențiale din 2019, la aceeași oră  Cristian Popescu Piedone a primit o amendă...
Ultima oră
Pe aceeași temă