3.6 C
București
joi, 22 februarie 2024
AcasăSpecialViitoarea axă a Asiei

Viitoarea axă a Asiei

Luna trecută, liderii chinezi, japonezi şi sud-coreeni s-au înţeles să demareze negocierile privind un acord trilateral de liber-schimb. Dacă discuţiile vor avea succes, harta globală a tranzacţiilor va trebui să fie retrasată. Un acord de liber-schimb care va include a doua, a treia şi a douăsprezecea putere economică mondială (în ceea ce priveşte paritatea puterii de cumpărare în 2011), înglobând o populaţie de 1,5 miliarde oameni, ar pune în umbră Uniunea Europeană şi Acordul Nord-American de Liber-Schimb (NAFTA), încheiat între Statele Unite, Canada şi Mexic.

Într-adevăr, Asia nord-estică ar deveni a treia cea mai importantă axă a integrării economice regionale, după UE şi NAFTA. Până acum, regiunea nu a fost capabilă să instituţionalizeze cooperarea economică la fel de viguros precum Europa şi America de Nord. Dar, dacă propunerile discutate la Beijing luna trecută vor fi realizate, noua înţelegere de liber-schimb ar putea depăşi NAFTA în termeni de integrare şi importanţă la nivelul economiei mondiale.

De asemenea, formarea unei alianţe China-Japonia-Coreea de Sud ar funcţiona ca un centru al unei reacţii în lanţ. De exemplu, impulsul s-ar putea extinde către sud şi ar stimula ASEAN, care are tratate bilaterale de liber-schimb cu toate cele trei ţări, să se alăture alianţei. O asemenea turnură a evenimentelor ar putea fi echivalentă cu crearea unei Zone de Liber-Schimb în Asia de Est, pe care ASEAN+3 a previzionat-o în urmă cu aproape zece ani. Dacă asta s-ar întâmpla, alte ţări – precum Australia, Noua Zeelandă şi, cea mai importantă, India – s-ar putea alătura înţelegerii.

Statele Unite ar trebui, desigur, să găsească o soluţie în faţa unei înţelegeri trilaterale în Asia de Nord-Est, pentru a-şi conserva propriul rol în economia globală şi în lanţul furnizorilor care domină economiile asiatice. Vor încerca, probabil, să extindă abia născutul Parteneriat Trans-Pacific (TPP) la care SUA au aderat anul trecut.

În special Statele Unite ar încuraja Japonia să se alăture TPP, deoarece SUA ar dori mai degrabă o comunitate economică Asia-Pacific unită decât o divizare între Asia şi Pacific. Pentru că Japonia nu vrea să se despartă de Statele Unite din motive strategice, ar putea, într-adevăr, accepta invitaţia Americii.

În acest scenariu, atât Japonia, cât şi Coreea de Sud ar trebui să găsească mijloacele pentru a lega o Asie cu „centrul” în China de un Pacific centrat pe Statele Unite. Deşi este mai mică, din punct de vedere economic, Coreea de Sud pare a fi mai bine pregătită decât Japonia să joace acest rol critic. Coreea de Sud a ajuns deja la o înţelegere de liber-schimb cu Statele Unite, după ani de negocieri dificile, şi plănuieşte să încheie un tratat bilateral de liber-schimb cu China anul acesta.

Totuşi, întrebarea-cheie este dacă şi cât de mult va fi dispusă Japonia să-şi asume un rol similar de liant. Implicarea Japoniei ar netezi diferenţele dintre Asia şi Pacific şi ar da un impuls integrării regionale.

Dar magnitudinea provocărilor interne cu care Japonia se confruntă în această perioadă pare mult prea mare pentru ca liderii ei politici să-şi asume un rol proactiv pe plan internaţional. Guvernele japoneze au fost fragile şi cu o viaţă scurtă în ultimii zece ani, iar dezbaterea din prezent asupra creşterii taxei pe valoarea adăugată (TVA) ar putea determina înlocuirea actualei administraţii. Mai mult, interesele puternice ale Japoniei în domeniul agriculturii, mai ales în ceea ce priveşte Uniunea Centrală a Cooperativelor Agricole, ar putea să le întărească opoziţia atât în faţa unei înţelegeri bilaterale de liber-schimb cu China şi Coreea de Sud, cât şi a TPP cu Statele Unite.

Dar liderii japonezi sunt presaţi din două părţi. Dacă nu fac nimic, în timp ce Coreea de Sud continuă să încheie tratate de liber-schimb, Japonia va pierde pieţe în Statele Unite şi China. Dar dacă acţionează în plan intern, opoziţia va avea grijă să înlăture administraţia actuală a ţării. Acestea sunt principalele probleme din cauza cărora Japoniei îi este greu să încheie tratate trilaterale de liber-schimb, în ciuda asigurărilor date de premierul Yoshihiko Noda. Numai un tratat în pierdere care ar exclude sectoarele economice sensibile ale fiecărei ţări pare să fie viabil.

Pentru China, considerentele politice par să fie cea mai puternică motivaţie pentru a încerca încheierea unui tratat cu Asia de Nord-Est. Dar folosirea unui tratat de liber-schimb trilateral pentru a-şi extinde influenţa politică şi economică ar cere din partea Chinei creşterea gradului de transparenţă, deschiderea sectorului de servicii şi ridicarea barierei de nontarifare. În esenţă, ar trebui să accepte un sistem bazat pe reguli pentru a putea stabili relaţii cu vecinii ei, lucru de care guvernul chinez se teme foarte tare. Un avantaj al Chinei în încheierea unei strategii de liber-schimb ar fi totuşi că încă este un stat autoritarist şi, astfel, ar putea trece peste orice opoziţie internă mult mai simplu decât ar putea s-o facă guvernele din Coreea de Sud şi Japonia.

În cele din urmă, Coreea de Sud, care a încheiat acorduri de liber-schimb cu aproape toate marile puteri economice ale lumii (Statele Unite, ASEAN, India şi altele), ar putea fi mai bine pregătită decât Japonia să încheie o înţelegere trilaterală. Dar şi ea ar trebui să înfrunte opoziţia din plan intern din partea grupurilor cu interese în sectoarele agricol şi manufacturier, care s-ar putea mobiliza mai puternic decât au făcut-o când s-a încheiat înţelegerea cu Statele Unite.

Dacă s-ar putea încheia un tratat trilateral de liber-schimb care să cuprindă zona Asiei de Nord-Vest, cele trei ţări ar putea determina creşterea cererii pe pieţele interne, într-o perioadă în care comenzile Occidentului sunt reduse, şi ar câştiga o mai mare influenţă în economia politică globală. Un astfel de tratat trilateral ar contribui, de asemenea, la stabilizarea relaţiilor politice destul de problematice dintre cele trei ţări şi ar putea oferi un mediu mai bun în care Coreea de Nord să-şi înceapă reconstrucţia economică.

Beneficiile unui tratat trilateral de liber-schimb sunt extrem de clare. Întrebarea este însă dacă e o ambiţie prea mare.

Yoon Young-kwan, fost ministru de Externe al Coreii de Sud în 2003-2004, este în prezent profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Naţională din Seul.

Copyright: Project Syndicate, 2012. www.project-syndicate.org

Cele mai citite

Cine sunt cei cinci lideri PNL care au votat împotriva listelor comune cu PSD pentru Parlamentul European

Discuții aprinse, miercuri, la PNL, motivul fiind participarea la alegerile pentru Parlamentul European pe liste comune PNL-PSD. Dacă PSD a votat în unanimitate această...

Parlamentul israelian a respins cu o majoritate uriașă orice „recunoaștere unilaterală a unui stat palestinian”

Parlamentul israelian a votat miercuri cu o majoritate covârşitoare o rezoluţie propusă de prim-ministrul Benjamin Netanyahu împotriva oricărei "recunoaşteri unilaterale a unui stat palestinian",...

Bursa a atins un nou maxim istoric miercuri

BET, indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti, s-a apreciat miercuri, 21 februarie cu 1,1% la 15.888,48 puncte, un nou maxim istoric, deci...
Ultima oră
Pe aceeași temă