Cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte trei au fost date dispărute, după ce uraganul Newton a lovit peninsula mexicană Baja California, anunţă autorităţile mexicane, citate de Reuters, preluat de News.ro.
Uraganul a lovit marţi dimineaţă staţiunea Cabo San Lucas, iar până la finele zilei furtuna a trecut de zona turistică şi s-a îndreptat spre golful Californiei.
Două cadavre au fost descoperite pe o plajă, iar autorităţile susţin că cele două persoane decedate fac parte dintr-o echipă de cinci membri ai unui vas de pescuit prins de furtună.
Alţi trei membri ai echipajului sunt dispăruţi.
Centrul Naţional pentru Uragane al Statelor Unite a anunţat marţi seara că furtuna este la circa 137 de kilometri de portul Guaymas, iar vânturile ating până la 120 de kilometri pe oră.
Autorităţile se aşteaptă ca urganul Newton să lovească Arizona, înainte ca furtuna să se disperseze.
Săptămâna trecută, cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa în statul Chiapas, din sudul Mexicului, în urma precipitaţiilor abundente provocate de Newton.
Ploile au avariat peste 70 de locuinţe şi şcoli în statul Guerrero (sudul ţării), iar circa 200 de persoane care au fost blocate de creşterea bruscă a apelor au fost evacuate pe cale aeriană la Acapulco.
Ploile torenţiale care au afectat regiunea începând de sâmbătă au provocat şi 33 de alunecări de teren. O stradă din centrul Acapulco s-a prăbuşit, provocând rănirea a trei persoane aflate într-o maşină.
În septembrie 2014, staţiunea balneară Los Cabos a fost lovită de uraganul Odile, care s-a soldat cu şase morţi şi pagube importante.
În septembrie 2013, două uragane, Ingrid şi Manuel, au lovit aproape simultan statul Guerrero. 157 de oameni au murit, dintre care circa 50 într-o alunecare de teren în localitatea La Pintada.