2.6 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialVIDEO. Un șofer român a fost reținut, după ce TIR-ul pe care...

VIDEO. Un șofer român a fost reținut, după ce TIR-ul pe care îl conducea a fost implicat într-un accident, în nordul Italiei. Două persoane au murit, șase au fost rănite

Două persoane au murit, alte șase au fost rănite, pe o autostradă din nordul Italiei, după ce un TIR condus de un român, care era încărcat cu pește, s-a răsturnat, informează Il Mattino, citat de News.ro.

Accidentul a avut loc duminică dimineaţă, în jurul orei locale 9.15 (10.15 ora României), când un TIR încărcat cu peşte s-a răsturnat şi a lovit muncitorii. Încă o maşină a fost implicată în accident. Agenţia de administrare a autostrăzilor a anunţat că şantierul era semnalat regulamentar.

Potrivit presei locale, persoanele care au murit, cât și trei dintre răniţi lucrau pe un şantier de pe autostradă. Ceilalţi trei răniţi sunt şoferul TIR-ului înmatriculat în Italia şi doi pasageri aflaţi la bordul unei maşini lovite de vehiculul de mare tonaj.

La faţa locului au intervenit Poliţia, Pompierii şi echipaje medicale.

Şoferul român al TIR-ului, în vârstă de 44 de ani, a fost reţinut, iar autorităţile au anunţat o anchetă.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Spațiul Schengen va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a subliniat, într-o postare pe Facebook, beneficiile semnificative pe care aderarea completă a României la spațiul Schengen le va aduce economiei...

Tanczos Barna are nevoie de o situație finală și clară a deficitului pentru a putea face bugetul pentru 2025

Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat la finalul acestei luni. Inițial, discuția a fost pentru prima parte, însă lucrurile s-au schimbat după ce...

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...
Ultima oră
Pe aceeași temă