4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialVIDEO Imaginile care arată că armele nucleare au fost TESTATE PE OAMENI

VIDEO Imaginile care arată că armele nucleare au fost TESTATE PE OAMENI

Un film postat pe internet arată modul şocant şi tragic în care Statele Unite au testat bombele nucleare, între 1951 şi 1957.

În timpul testelor, soldaţii americani care juraseră să păstreze secretul bombei atomice asistau la exploziile de test de la mică distanţă, înainte ca efectele devastatoare pentru sănătatea lor să fie înţelese, scrie dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

În operaţiunea „Desert Rock” armata a realizat o serie de teste nucleare în Nevada, între 1951 şi 1957, expunând mii de oameni, atât militari cât şi civili, la niveluri mari de radiaţii.

În total, aproximativ 400.000 de soldaţi şi civili americani au fost clasificaţi drept „veterani ai bombei atomice”. Jumătate dintre aceşti veterani au asistat la tragediile de la Hiroshima şi Nagasaki, iar ceilalţi au fost expuşi testelor nucleare care au durat până în 1962.

Conform unui articol publicat de Bangor Daily News, Guvernul american a dorit ca aceste teste să fie ţinute secrete. Soldaţii care au asistat la teste au suferit de greaţă provocată de radiaţii şi s-au îmbolnăvit de cancer, iar majoritatea copiilor lor s-au născut cu malformaţii.

James D. Tyler a fost unul dintre soldaţii prezenţi la o testare a bombei atomice în 1957. I s-a spus să stea într-un şanţ alături de camarazii săi, să ţină capul sub braţ şi ochii închişi. Soldatul avea 18 ani la vremea respectivă şi a participat, alături de alti 14.000 de soldaţi, la operaţiunea Plumbbob, care a constat în 29 de explozii care au eliberat în atmosferă suficiente substanţe pentru a cauza mii de cazuri de cancer tiroidian şi leucemie.

O altă operaţiune, numită Cue, a testat modul în care clădirile, alimentele, hainele şi oamenii reacţionau la exploziile nucleare.

Cele mai citite

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Fermierii cer credite pe termen lung, băncile promit creșterea finanțării în agricultură

Fermierii din România reclamă dificultăți în accesarea capitalului și solicită împrumuturi pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru a putea...
Ultima oră
Pe aceeași temă