Ultima dată când omenirea a văzut imagini cu gigantul sistemului nostru solar, Jupiter, a fost acum 16 ani, când o sondă din nava spaţială Galileo a NASA a trecut de plafonul de nori al planetei. Acum, NASA este pregătită să se întoarcă acolo, în căutarea unor indicii care să răspundă unor întrebări despre începuturile sistemului nostru solar, de acum 4,5 miliarde de ani, potrivit unui articol nytimes.com.
O navă spaţială numită Juno (după Iunona, soţia zeului Jupiter în mitologia romană) a decolat în dimineaţa zilei de vineri, 5 august, din Florida. Călătoria ei prin spaţiul cosmic va dura cinci ani şi, potrivit aproximărilor specialiştilor, va ajunge la destinaţie în data de 4 iulie 2016. Odată ajunsă la destinaţie, Juno va intra în orbita planetei şi va petrece un an acolo, observând gravitaţia, câmpurile magnetice şi umiditatea atmosferei plenetei.
Astfel, oamenii de ştiinţă cred că vor afla mai multe dintre secretele lui Jupiter, care este de două ori mai mare decât toate celelalte planete din sistem la un loc.
„Jupiter deţine istoria sistemului nostru solar,” a declarat Scott Bolton, şeful departamentului de ştiinţă spaţială de la Institutul de Cercetare Southwest din San Antonio şi investigatorul principal în cadrul misiunii Juno. „Dacă vrei să înţelegi acel prim pas din cum s-a trecut de la formarea soarelui la formarea planetelor, trebuie să înţelegi ce a contribuit la formarea lui Jupiter şi cum s-a format.”
Călătoria navei spaţiale Juno va costa 1,1 miliarde de dolari.