7.1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialVIDEO. Arhiepiscopul Tomisului a dat explicații, ca martor, la Judecătoria Constanța, într-un...

VIDEO. Arhiepiscopul Tomisului a dat explicații, ca martor, la Judecătoria Constanța, într-un dosar de șantaj cu presupuse imagini pornografice

Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-a prezentat, luni dimineața, la Judecătoria Constanța, unde va fi audiat în dosarul în care un preot ar fi fost șantajat cu presupuse imagini pornografice, informează Ziua Constanța.

ÎPS Teodosie a fost audiat în calitate de superior al unui preot căruia i s-ar fi 15.000 de euro pentru a nu fi publicate o serie de imagini în care acesta apare în ipostaze intime alături de o femeie. 

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa precizează că, în 30 martie 2012, un preot din Arhiepiscopia Tomisului a seszat organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa – Serviciul Investigaţii Criminale, precizând că persoane necunoscute l-ar fi ameninţat cu divulgarea unor imagini compromiţătoare, solicitându-i-se ca, în schimbul nepublicării acestor imagini, să le remită suma de 15.000 de euro.

Totodată, procurorii mai precizează că,  „la începutul lunii martie 2012, la solicitarea unei persoane de sex feminin, preotul s-ar fi deplasat la adresa situată în municipiul Constanţa, strada (…), unde ar fi procedat la efectuarea unui serviciu religios constând în sfinţirea locuinţei. După aproximativ 3-4 zile, la solicitarea numitei (…), persoana vătămată s-ar fi deplasat din nou la adresa menţionată anterior, unde, după ce au consumat băuturi alcoolice, au întreţinut relaţii sexuale. Ulterior, în data de 29.03.2012, persoana vătămată (…) s-ar fi deplasat la adresa numitei (…), unde i-ar fi întâlnit pe inculpaţii (…), care, după ce i-ar fi prezentat un fragment dintr-o filmare în care persoana vătămată apărea într-o ipostază intimă cu numita (…), i-ar fi solicitat acesteia ca, în schimbul nepublicării respectivelor imagini compromiţătoare, să le remită suma de 15.000 de euro, în vederea păstrării secretului“.

Cele mai citite

Boboteaza: Dezvăluirea Preasfintei Treimi și Sfințirea Apelor

Boboteaza este momentul în care Hristos, ajuns la vârsta de 30 de ani, primește botezul de la Ioan „Cu adevărat, mare este sărbătoarea de astăzi”,...

Microsoft anunță investiții masive în AI: 80 de miliarde de dolari pentru 2025

Microsoft intenționează să aloce aproximativ 80 de miliarde de dolari în anul fiscal 2025 pentru dezvoltarea centrelor de date dedicate inteligenței artificiale, aplicațiilor bazate...

Înmatriculările de firme ce au capital străin au scăzut cu peste 13% în 2024

În primele 11 luni ale anului 2024, în România au fost înregistrate 5.588 de societăți cu capital străin, cu 13,32% mai puține comparativ cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă