2.8 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialVictorie decisiva a PSD in Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud

Victorie decisiva a PSD in Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud

Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud a castigat procesul intentat de Prefectura si conducerea Aliantei „D.A.”, potrivit sentintei formulate de o instanta a Tribunalului si anuntata, miercuri, in sedinta publica. Magistratii au refuzat, astfel, sa anuleze, la cererea Institutiei Prefectului si a liderilor PNL si PD, hotararile adoptate de CJ in sedintele din 4 si 6 aprilie, ocazie cu care au demisionat din functii 12 alesi democrati si liberali, cu tot cu listele de supleanti ale partidelor din care fac parte. In locul acestora au fost numiti supleanti de pe listele PSD.
Potrivit Mihaelei Dobra, seful de cabinet al prefectului Szilagyi Ioan, juristii institutiei au luat act de decizia instantei care nu a transmis, insa, motivarea sentintei. Acestea nu au fost transmise in scris nici CJ. Dupa ce le va afla, Prefectura va analiza oportunitatea de a face recurs.
Surse judiciare sustin, insa, ca instanta care a respins cererea Prefecturii si-a motivat, verbal, optiunea prin aceea ca nu s-a respectat procedura prealabila care consta in remiterea hotararilor ilegale ale administratiei judetene pentru a fi reanalizate.
In ceea ce priveste actiunea deschisa in contencios-administrativ de Alianta „D.A.”, magistratii au invocat depunerea tardiva a plangerii. Totodata, s-a respins ca neintemeiata interventia in proces a PNL, care si-a desemnat propriul aparator.
Partile au drept de recurs 15 zile de la comunicarea in scris a sentintei.

„Nu am de gand sa-mi dau demisia”

Consiliul Judetean a aflat vestea in timp ce se afla in sedinta ordinara.
„Vreau sa va anunt ca nu vom avea placerea sa facem recurs impotriva sentintei, fiindca am castigat procesul. Nu stiu care au fost motivele, dar este clar ca noi nu am gresit”, a anuntat secretarul judetului, Iosif Redl, cel care a reprezentat initial CJ in fata instantei.
Presedintele institutiei, Gheorghe Marinescu (PSD), a declarat ca este convins de faptul ca Prefectura si Alianta „D.A.” vor face recurs. „Vom continua sa ne intrunim si sa adoptam hotarari cu toate ca stim ca le vor ataca. Mi se tot cere demisia, dar nu am de gand sa mi-o inaintez”, a adaugat presedintele CJ.
Presedintii filialelor PD si PNL nu au putut fi contactati pentru a comenta decizia instantei de fond. Surse din cele doua partide au anuntat, insa, ca se va face recurs, iar la Curtea de Apel Cluj-Napoca.

Cele mai citite

Numărul cazurilor de rujeolă crește vertiginos la nivel mondial

În 2023, numărul cazurilor de rujeolă la nivel mondial a crescut cu 20% față de 2022, ajungând la 10,3 milioane, conform estimărilor Organizației Mondiale...

Statele Unite resping acuzațiile ONU privind genocidul în Gaza și critică raportul Human Rights Watch

Statele Unite au condamnat ferm concluziile unui comitet special al ONU care a sugerat că metodele utilizate de Israel în Fâșia Gaza „corespund caracteristicilor...

Robert F. Kennedy Jr., controversatul critic al vaccinurilor, nominalizat de Trump pentru conducerea Sănătății în SUA

Robert F. Kennedy Jr., în vârstă de 70 de ani, a fost propus de viitorul președinte Donald Trump pentru a conduce Departamentul de Sănătate...
Ultima oră
Pe aceeași temă