2.6 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialVictoria fără glorie a USL

Victoria fără glorie a USL

Victoria USL este rezultanta proceselor sociale, economice şi politice din cei 23 de ani de tranziţie.

USL a câştigat alegerile din momentul în care s-a format. Dacă ne uităm la re­zul­tatele din 2008, vedem că şi atunci, dacă erau aliate, PNL şi PSD câştigau împreună alegerile în mod detaşat, ca şi în 2004 sau 2000. Ex­plicaţia dezechilibrării sce­nei politice ţine în primul rând de depăşirea clivajului structural şi înlocuirea lui cu cel conjunctural, pro ver­sus anti-Băsescu. S-a adău­gat şi faptul că, în 2012, PSD şi PNL ar fi ieşit pe lo­cul unu şi doi, nu ştim ne­apărat ordinea, dar, când primii doi com­petitori se unesc, este normal ca aceştia să obţină o majoritate absolută. Iar în faţa acestei evidenţe PDL a preferat să aban­do­neze lupta procentelor în favoarea luptei pentru numărul de aleşi, Legea electorală împingându-l în acest sens. Dar aceasta nu este o scuză suficientă pentru o cam­panie incalificabilă, o campanie în care „blatul” politic a înlocuit frauda din ziua alegerilor, o campanie care ar trebui să du­că la o demisie a conducerii PDL, în frun­te cu Vasile Blaga.

Alt element important a fost tot o con­firmare, intrarea în parlament a PP-DD, însă cu un scor remarcabil, 14%. Acesta este un tip de vot de protest pe care l-am văzut şi în 2000, dar care riscă să re­pre­zinte numai un început pentru acest par­tid, care este bine poziţionat, pentru a pre­lua în timp dezamăgiţii de USL.

Acest rezultat zdrobitor învesteşte cu o enor­mă responsabilitate USL, care acum are soarta României în mâini, iar cele opt luni de guvernare de până acum ne dau destule motive pentru a privi cu în­gri­jo­rare această realitate „rezultată din urne”. Dar nu numai din urne. Victoria USL este rezultanta proceselor so­ciale, economice şi politice din cei 23 de ani de tran­ziţie. Aici am ajuns. Aici ne-am întors, putem spu­ne, gândindu-ne la prece­dentul din 20 mai 1990, cu observaţia că, atunci, pre­zenţa a fost de 85%, pe când în acest an a fost de nu­mai 42%. Comparaţia are limitele ei, dar cred că nu poate fi în­ţeleasă corect decât în măsura în care ac­ceptăm că şocul constituţional din vară a marcat un nou început pentru regimul politic românesc, a marcat intrarea într-o nouă „tranziţie”. Iar la începutul fiecărei tranziţii există confuzie, resentimente, spe­ranţe prost investite, deţinerea puterii mediatice fiind în acest sens decisivă.

Campania a avut un singur erou: cel care, din scaunul său cu rotile, a avut forţa să concureze împotriva oligarhului de frunte al României. Înfruntându-l pe Dan Voi­cu­lescu, Iulian Crăciun ne-a dat tuturor o lec­ţie. A fost singurul. În rest, putem iden­tifica două categorii de competitori: cei ca­re au primit colegii în care erau aleşi ori­cum şi cei care au riscat. Primii, de cele mai multe ori de la USL, îşi datorează man­datul în aşa o mare măsură conducerii partidelor, încât relaţia lor cu colegiul de­vine aproape irelevantă, fidelitatea faţă de partid fiind similară cu cea produsă de votul pe liste.

Citeşte continuarea în Revista 22.

Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă