27.1 C
București
luni, 15 aprilie 2024
AcasăSpecialVictor Piţurcă explică unde a greşit în meciul cu Turcia. Pe cine...

Victor Piţurcă explică unde a greşit în meciul cu Turcia. Pe cine critică

Selecţionerul naţionalei României, Victor Piţurcă, a declarat după înfrângerea din meciul cu Turcia, scor 0-2, că îşi impută faptul că a introdus pe teren jucători care nu au evoluat în acest debut de sezon, precum Ciprian Marica şi Gabriel Torje, potrivit Mediafax.

“Am pierdut cea de-a doua bătălie. Băieţii ştiau că întâlnim o echipă extrem de motivată şi nu şi-au revenit complet fizic şi psihic. Multele greşeli neforţate ne-au făcut să pierdem acest joc. Chiricheş a greşit la primul gol, Burak nu avea voie să dea de acolo. Am avut şi noi perioade bune, dar fotbalul se joacă pe goluri. Dacă nu înscrii, nu poţi obţine puncte. Am greşit şi eu că am băgat în teren jucători care nu au evoluat. Am observat imediat că Marica nu este la forma fizică de la meciul cu Ungaria. Avea anumite sarcini de care nu se putea achita. Torje a pierdut nişte mingi singur. S-a poziţionat greşit la centrarea lui Erkin şi singur în careu a greşit finalizarea”, a spus Piţurcă.

Victor Piţurcă consideră că România are şansa a treia de a ajunge la baraj: “Suntem la mâna rezultatelor. Acum patru zile eram favoriţi la baraj, dar acum avem şansa a treia. Cu toate acestea se poate întâmpla orice. De sperat mai sperăm. Pentru ambele echipe este foarte greu să câştige etapa viitoare, Turcia în Estonia şi Ungaria în Olanda. Sunt supărat pentru că suntem la mâna celorlalte rezultate. Dar nici şansa nu a fost de partea noastră. Am avut două bare, penalti, pentru că din zece arbitri opt dădeau lovitură de pedeapsă, iar în minutul 93 Goian a ratat singur, singurel din 7 metri”.

Selecţionerul României l-a lăudat pe Bogdan Stancu şi crede că absenţa lui Alexandru Borceanu a fost importantă: “Stancu a avut o evoluţie bună astăzi, s-a luptat chiar dacă nu a avut realizări. Lipsa lui Borceanu a fost destul de importantă. Ambii mijlocaşi centrali nu au jucat la patrametri optimi. Nu am nimic cu imaginaţia şi cu devierile cu călcâiul făcute de Maxim, dar să fie în scop tactic şi mingea să ajungă la jucătorii noştri”.

Piţurcă le-a mulţumit spectatorilor pentru că au fost alături de echipa naţională: “Dacă nu primeam al doilea gol cred că publicul ne apaluda. Le mulţumesc că au fost alături de noi. Au venit cu entuziasm şi îmi pare rău pentru ei. Poate e normal să se ceară demisia, dar nu ştiu dacă mi-au cerut-o mie”.

Victor Piţurcă s-a mirat de victoria Ungariei în faţa Estoniei cu scorul de 5-1: “Mă miră maniera în care a câştigat Ungaria în faţa Estoniei. Nu e posibil aşa ceva, dar astea sunt ciudăţeniilor fotbalului. Să pierzi cu 0-3 şi apoi să câştigi cu 5-1. E greu să baţi pe Andorra cu 5-1. Nu vi se pare un scor mare?”.

Echipa naţională a României a fost învinsă, marţi, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (1-0), de reprezentativa Turciei, într-un meci din grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014. Golurile au fost marcate de Burak Yilmaz ’22 şi Mevlut Erdinc ’90+5.

Echipa naţională a Ungariei a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 5-1 (3-0), reprezentativa Estoniei, într-un meci din grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014, din care face parte şi selecţionata României. Golurile învingătorilor au fost marcate de Klavan ’11 autogol, Hajnal ’21, Bode ’41, Nemeth ’69 şi Dzsudzsak ’85, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Henri Anier, în minutul 48.

Cele mai citite

Richard Gasquet s-a retras de la Țiriac Open

Tenismanul francez Richard Gasquet a declarat forfait pentru turneul de categorie ATP 250 Ţiriac Open, care are loc la baza sportivă Marica/Năstase din Bucureşti. „Din...

Costel Corduneanu a murit la un spital din Târgu Mureș, la scurt timp după o intervenție chirurgicală pe cord

Costel Corduneanu, fost sportiv la cluburile Steaua și Dinamo și cunoscut drept liderul clanului interlop Corduneanu, a încetat din viață luni, la vârsta de...

Cu grija zilei de mâine. Majorări salariale de 15-20%, scumpiri de aproape 40% în 2024

România se împarte în cei care nu reușesc să-și cumpere strictul necesar și să asigure pâinea pe masă familiei și cei care au indemnizații...
Ultima oră
Pe aceeași temă