24.6 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialVictor Hanescu, in deschidere la Osaka

Victor Hanescu, in deschidere la Osaka

Partida dintre reprezentativele de tenis ale Japoniei si Romaniei din cadrul barajului pentru mentinerea in Grupa Mondiala a Cupei Davis va incepe astazi la Osaka. Conform tragerii la sorti de ieri, Victor Hanescu il va intalni astazi pe Takao Suzuki (216 ATP), numarul unu al gazdelor, in primul meci de simplu al intalnirii, iar Andrei Pavel va juca in compania lui Go Soeda (230 ATP) in cel de-al doilea.

La dublu, perechea Florin Mergea – Horia Tecau va intalni maine cuplul Satoshi Iwabuchi – Takao Suzuki, ultimele meciuri de simplu, Suzuki – Pavel si Soeda – Hanescu fiind programate duminica.

Andrei Pavel a declarat ca Romania este favorita in intalnirea cu Japonia, din barajul pentru mentinerea in Grupa Mondiala, insa a precizat ca in Cupa Davis pot aparea mereu surprize. "Cred ca suntem favoriti. Suntem mai experimentati, pentru ca am jucat in Grupa Mondiala, dar Cupa Davis e Cupa Davis. Pot aparea mereu surprize. De aceea competitia este atat de interesanta. Nu se stie niciodata ce se va intampla. Echipa Japoniei este foarte buna si joaca intotdeauna bine acasa, iar Soeda (n.r. – Go Soeda) este viitorul tenisului japonez", a spus Pavel.
Capitanul nejucator al echipei Romaniei, Adrian Marcu, crede ca Japonia este o adversara periculoasa. "Nu arata prea bine, dar totusi reprezinta un pericol. Cred ca noi suntem favoriti, dar stiu sigur ca va trebui sa ne luptam", a mentionat Marcu.
Victor Hanescu a afirmat ca Romania trebuie sa se concentreze si daca va juca bine va avea sansa sa se impuna in intalnirea cu Japonia.
Capitanul echipei Japoniei, Eiji Takeuchi, s-a declarat multumit de faptul ca in primul meci de simplu va juca Takao Suzuki, un sportiv mai experimentat decat Soeda. "Pentru ca intalnirea are loc acasa, Japonia are un avantaj de zece ori mai mare. Se pot intampla multe", a precizat Takeuchi.
Echipa Romaniei va intalni, in premiera, formatia Japoniei in meciul de baraj pentru mentinerea in Grupa Mondiala, care va incepe, vineri, la Osaka, in cea de-a 67-a partida disputata in deplasare si a 130-a din Cupa Davis.
Japonia este a 50-a echipa pe care Romania o va intalni in Cupa Davis, unde tricolorii au evoluat in 129 de meciuri, din care 67 au fost castigate si 62 pierdute. Andrei Pavel se afla in fata celui de-al 59-lea meci jucat in Cupa Davis, iar Victor Hanescu a ajuns la cifra 18. Tensimanii Florin Mergea si Horia Tecau, care vor alcatui echipa pentru partida de dublu, nu au depasit cinci meciuri.
In cazul in care Romania va invinge Japonia, va ramane in elita tenisului mondial, urmand a juca, in februarie 2008, in primul tur al Grupei Mondiale. Daca va pierde, Romania va retrograda in al doilea esalon valoric, grupa euro-africana, pentru cel putin un an.

Cele mai citite

Femeie găsită carbonizată într-o casă cuprinsă de un incendiu

O tragedie a avut loc în comuna Laza, județul Vaslui, unde o femeie de 50 de ani a murit carbonizată în propria locuință în...

Un maraton ratat al fondurilor europene: România se blochează la 3%

Nicolae Ciucă reclamă faptul că din actualul exerciţiu 2021-2027 au fost atrase mai puţin de 3% din fondurile europene pe care România le are...

VIDEO Cel puțin 51 de persoane au murit într-o explozie de la o mină de cărbune din Iran

O explozie de gaz într-o mină de cărbune din provincia iraniană Khorasan de Sud a ucis cel puțin 51 de persoane și a rănit...
Ultima oră
Pe aceeași temă