Traian Basescu, acest Gulliver al Romaniei, este tintuit la pamant de liliputanii de la PNL, UDMR si PC. E limpede, de-acum, ca Tariceanu savureaza din plin jocul agasarii permanente a PD Ð zilele trecute, bunaoara, prin intermediul anuntului subit despre schimbari prevazute in structura guvernamentala. Se tot zvoneste ca premierul ar mai fi ordonat strangerea semnaturilor necesare organizarii unui referendum pe tema retragerii trupelor romane din Irak Ð pas ce ar indica ca Tariceanu se considera suficient de pregatit pentru a face uz de armele populiste ale lui Basescu, care astfel s-ar trezi confruntat cu propriul arsenal. Daca zvonistica este fondata, atunci Tariceanu va fi facut dovada finala ca putin ii pasa de reputatia tarii sau de pozitia detinuta de Romania in lume – masura vizand exclusiv publicul autohton si fiind aplicabila in baza sondajelor de opinie ce indica o cota mai ridicata de popularitate a liberalului fata de cea a democratului Boc.
In plus, voci din cadrul „monstruoasei coalitii” ameninta cu declansarea procedurii de suspendare din functie a presedintelui, daca acesta va continua sa faca presiuni asupra Parlamentului. Dar poate ca tocmai articolul 95 din Constitutia Romaniei, referitor la posibilitatea suspendarii presedintelui tarii, va reprezenta, pana la urma, colacul salvator al lui Basescu. Teoretic, izgonirea din paradisiacul Cotroceni l-ar constrange la apeluri directe adresate publicului, la (re)cucerirea electoratului, la elaborarea unei oferte politice serioase, la formarea unei miscari constand din personaje credibile, la renuntarea primirii dezertorilor pesedisti, la adoptarea unei politici duse eminamente in serviciul cetatenilor. Dar in practica pare total improbabil ca Basescu sa recurga la astfel de masuri, indiferent ca va infrange sau nu actuala tabara adversa. Sansele PD de a obtine o majoritate absoluta in cadrul anticipatelor sunt practic nule Ð oricare ar fi data desfasurarii scrutinului. Iar in cazul obtinerii unui al doilea mandat, pentru Basescu se contureaza de pe acum perspectiva unei majoritati antiprezidentiale care ar contracara orice tentativa de abolire a privilegiilor politicianiste.
Si de ce, ma rog, am porni permanent de la premisa ca presedintele va obtine, intr-adevar, un al doilea mandat? Incet, dar sigur, o parte a electoratului a inceput deja sa-i intoarca spatele. Este perceput tot mai frecvent ca apartinand aceleiasi clase politice neautentice, dedicata exclusiv propriei prosperitati, in vreme ce alegatorul de rand trebuie sa faca fata unui numar crescand de privatiuni. Fireste ca pentru multi Basescu inca mai reprezinta cea mai elocventa, onesta sau recuperabila figura din intreaga pleiada intinata, dar milioane de oameni, carora initial le inspirase incredere, il percep acum drept exponent al acelui sistem despre care promisese ca-l va reface din temelii si in vremuri de rascruce pentru tara. Lumea a constientizat, totodata, ca Basescu s-a dovedit incapabil sa atraga sau sa pastreze consilieri prezidentiali de prim rang sau sa promoveze formarea unei echipe dinamice de lideri democrati. Zilele acestea, destule voci afirma ca Basescu nu este nicicum absolvit de orice vina in cazul fugii lui Hayssam. De asemenea, oamenii au sesizat lipsa discursurilor basesciene menite a demonstra populatiei ca seful statului cunoaste realitatea de cosmar a prezentului: nenumarati pensionari condamnati la o lupta dusa in van in speranta supravietuirii cu sume de 150 RON sau si mai infime; milioane de familii ajunse in pragul disperarii din cauza umilitorului trai impus de niste salarii mizere, ridicole comparativ cu preturile aproape complet adaptate celor occidentale. In plus, o mare parte a societatii civile s-a compromis intrand in hora eurofestivismului si uitand complet de pretul platit de romanul de rand pentru privilegiul de a fi cetatean al unei tari periferice aflate curand in interiorul, si nu in afara granitelor comunitare.
Basescu este presedintele Ð acel personaj politic de la care oamenii asteapta speranta, incurajari, inspiratie. Daca va scapa, totusi, de amenintatorul spectru al initierii de facto a procedurii suspendarii sale din functie, atunci, probabil, electoratul ii va aplica, in 2009, dura lectie a refuzului acordarii unui al doilea mandat. Astfel, Basescu va dispune de alti cel putin cinci ani pentru a reflecta asupra necesitatii infiintarii unei autentice miscari reformatoare, cat si asupra propriilor greseli, comise in cadrul unui prim mandat atat de lipsit de realizari. Pentru ca, deocamdata, performantele prezidentiale se rezuma la ridicarea discursului populist in sferele (pseudo)respectabilitatii si la propulsarea lui Gigi Becali in postura de Arnold Schwarzenegger autohton – capabil, chipurile, sa rastoarne oricand si in mod spectaculos scorul final al optiunilor electoratului.
Certe tendinte populiste exista in majoritatea noilor state membre ale UE. Dar nicaieri durerea tranzitiei economice nu a fost si nu este comparabila cu suferintele prezente ale Romaniei. Daca Basescu nu va arata curand ca intelege disperarea oamenilor si intentioneaza sa le usureze situatia in vreun fel sau altul, are toate sansele sa devina ceea ce „Terminatorul”-politician de peste ocean ar califica drept „collateral victim” Ð o victima colaterala, fie ea si prezidentiala, inregistrata pur si simplu pe parcursul procesului de aderare a tarii la UE.
