25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialVezi cine este românul ucis de manifestanţii din Afganistan

Vezi cine este românul ucis de manifestanţii din Afganistan

Cetăţeanul român omorât aseară de manifestanţii afgani este Moţco Filaret, un ofiţer de afaceri politice, potrivit directorului general de comunicare al Ministerului Afacerilor Externe, citat de Mediafax.

Filaret lucra la Secţia de Afaceri Politice a Biroului ONU din Mazar-I-Sharif şi era „un ofiţer cu o impresionantă carieră internaţională în domeniul instituţiilor internaţionale”, potrvit directorului de comunicare al MAE, Doris Mircea.

Moţco Filaret (43) a mai participat la operaţiunile  din centrul ONU din Kandahar, în Tadjikistan, în Federaţia Rusă, în Caucazul de Nord, în Cecenia, în Kârgâzstan şi în alte operaţiuni ale unor organizaţii internaţionale, a spus Doris Mircea, citată de Mediafax.

Protestul afganilor faţă de incendierea recentă a unui exemplar din Coran de un pastor integrist american s-a soldat cu 12 morţi, dintre care şapte erau angajaţi ai biroului Organizaţiilor Naţiunilor Unite din Mazar-i-Sharif, oraş din nordul ţării.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă