Curtea Europeană de Justiţie a aprobat legea conform căreia orele petrecute de angajaţi în drumul spre locul de muncă vor fi luate în considerare drept perioadă de lucru, scrie Mediafax. Astfel, drumul spre locul de muncă, la începutul zilei şi respectiv dinspre locul de muncă va fi introdus în programul de lucru. Decizia îi vizează pe angajaţii care nu au un sediu fix de lucru.
Potrivit Curţii Europene de Justiţie, această decizie protejează „sănătatea şi siguranţa” angajaţilor, care pot cere să le fie plătite orele petrecute pe drum.
În ceea ce priveşte concediul medical, angajaţii care se îmbolnăvesc în timpul concediului anual de odihnă vor putea să ceară reprogramarea concediului de odihnă, precizează sursa citată.
Această decizie a stârnit şi anumite controverse, considerându-se că angajaţii ar putea să îşi mărească dreptul la concediu declarând că sunt bolnavi, deşi nu este adevărat.