5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialVeriga Rotileanu

Veriga Rotileanu

Primul ministru Calin Popescu Tariceanu nu este strain de situatia de la Compania Nationala Loteria Romana (CNLR), din moment ce in Consiliul de Administratie al companiei se afla un vechi prieten al sau, Nicolae Rotileanu. Al treilea om in triumviratul puterii in jurul careia graviteaza interesele de la Loterie este chiar actualul ministru al Finantelor, Sebastian Vladescu. Directorul general Nicolae Cristea nu este singurul vinovat pentru ingineriile financiare derulate de Loteria Romana, ci si membrii Consiliului de Administratie. Acestia, in numar de cinci, sunt reprezentanti ai Ministerelor Finantelor (doi, plus Cristea), de Interne (1) si ai Agentiei Nationale pentru Sport (1).

Asociati la o firma cu datorii

Cei trei au fost asociati in cadrul unei firme infiintate in 1998, Leader High-Tech SA, obiectul de activitate fiind „fabricarea calculatoarelor si a altor echipamente electronice”. Firma a fost dizolvata anul trecut.
Contributia actualului premier la capitalul social al LHT a fost de 100 milioane de lei, corespunzand unui procent de 10% din actiuni. In aprilie 1999 are loc o majorare de capital, prilej cu care Tariceanu contribuie cu inca 50 milioane de lei. Apoi, in aprilie 2000, capitalul social se reduce, iar pe 22 iulie 2005, ca urmare a nepreschimbarii in termenul prevazut de lege a certificatului de inmatriculare, societatea este dizolvata de drept. Conform datelor de bilant, LHT a raportat profit, si acela modic, doar in 1998 (1,26 milioane de lei vechi), 2001 (1,01 milioane) si 2002 (1,08 milioane). In schimb, nu au lipsit datoriile, care in 2004 se ridicau la aproape jumatate de miliard de lei vechi, mai exact 460,4 milioane.
Alaturi de Calin Popescu Tariceanu, actionari ai firmei sus-mentionate au mai fost actualul ministru al Finantelor, Sebastian Vladescu, cu 18,5%, si Nicolae Rotileanu, actualmente membru in CA al Loteriei, cu 49%.
Acesta din urma este consilier al ministrului Finantelor si a fost numit, recent, membru in Consiliul de supraveghere a Fondului Proprietatea.

Cuhutencu, implicat de Ciuvica in scandalul Bancorex

Un alt membru al CA al Loteriei este Ion Cuhutencu, fost subprefect al Capitalei in perioada guvernarii PSD. In timpul mandatului sau la Prefectura, a fost de patru ori prefect interimar pentru cateva zile, de fiecare data cand se schimba titularul functiei.
Din 1982, de cand a absolvit Scoala militara de ofiteri activi „Nicolae Balcescu” din Sibiu, Cuhutencu a lucrat in Ministerul de Interne, pe diferite posturi caldute. In 1998, trece in zona serviciilor secrete, fiind numit inspector-sef la Serviciul de Protectie si Paza, functie in care sta doi ani de zile. Ajuns la gradul de colonel in 2001, Cuhutencu trece in civilie ca director general adjunct al Administratiei Nationale a Rezervelor de Stat (ANRS). Un an mai tarziu, el este numit suprefect al Bucurestilor, fiind eliberat din aceasta functie anul trecut. Ramas fara obiectul muncii, Cuhutencu se intoarce la prima sa iubire, si anume Ministerul Administratiei si Internelor, unde ocupa acum functia de director adjunct. In declaratia sa de avere nu regasim proprietati fabuloase, ci doar un apartament, o casa de vacanta si un autoturism marca BMW.
Singurul scandal public in care a fost implicat Cuhutencu este acela al creditelor preferentiale luate de la Bancorex. In dreptul sumei de 22.800 de dolari, numele sau apare in lista persoanelor care au luat asemenea imprumuturi de la defuncta banca, lista care a fost facuta publica recent de Mugur Ciuvica.
Alaturi de cei deja mentionati, din Consiliul de Administratie mai fac parte secretarul general al Agentiei Nationale pentru Sport, Alexe Gavrila, si sefa de cabinet a lui Vladescu, Cornelia Nagy.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă