25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialVaslui: Un bărbat se află în comă, după ce a căzut pe...

Vaslui: Un bărbat se află în comă, după ce a căzut pe gheață

Un bărbat de 56 de ani din Bârlad se află în stare critică la Spitalul de urgenţă din localitate, după ce a alunecat pe gheaţă şi a intrat în comă profundă, relatează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului de Urgenţă Bârlad, bărbatul a alunecat pe gheaţă şi s-a lovit puternic la cap în timp ce se afla în curtea locuinţei, fiind găsit în stare de inconştienţă de către o rudă care a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a solicitat intervenţia unei ambulanţe.

Preluat în stare critică de echipajul medical, bârlădeanul a fost transportat la spitalul din localitate, fiind internat în Secţia de Reanimare.

"Pacientul a suferit un traumatism prin cădere de la aceeaşi înălţime, prin formarea unui hematom cerebral intracranian. Bărbatul se află în comă de gradul IV, pronosticul fiind unul extrem de rezervat”, a declarat, marţi, responsabilul mass-media al Spitalului de Urgenţă Bârlad, Adrian Gheorghiu.

Bărbatul se afla în evidenţele medicilor cu mai multe boli, în special cardio-vasculare, motiv pentru care urma un tratament cu anticoagulante.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă